Majoritatea biletelor la meciul Inverness – Astra Giurgiu au fost vândute

Majoritatea biletelor la meciul Inverness - Astra Giurgiu au fost vândute
Foto: romanialibera.ro

Peste 6.000 de bilete au fost vândute până marţi la meciul Inverness – Astra Giurgiu, din manşa întâi a turului al doilea preliminar al Ligii Europa, care va avea loc pe Caledonian Stadium, o arenă cu aproximativ 7.500 de locuri, informează presa engleză, potrivit Mediafax.

„Avem nevoie de un public numeros, ar fi un impuls masiv pentru jucători. Va arăta oamenilor despre ce este vorba, ce înseamnă Highlands (n.r. – regiunea a cărei capitală este Iverness). Este ceva istoric, unii dintre aceşti oameni vor spune «unde erai când a jucat prima oară Iverness în Europa?». Apoi ei pot spune că au fost acolo. Avem nevoie de un stadion plin şi dacă suporterii se vor comporta cum au făcut-o la Cupa Scoţiei, asta îi va ajuta din plin pe băieţi”, a spus managerul John Hughes, care a făcut apel la fani să cumpere şi biletele rămase pentru a sprjini echipa scoţiană la debutul în cupele europene.

Meciul Inverness CT – Astra Giurgiu se va disputa, joi, de la ora 21.45, în prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`