Simona Halep, care se află într-un moment delicat de când a fost eliminată în turul doi de la Roland Garros și în primul tur de la Wimbledon, ar putea ajunge „cel puțin până în semifinale” în cadrul turneului de la US Open, sunt de părere jurnaliștii de la Bleacher Report.
„Încă mai credem în tine, Simona Halep. Ea a avut o formă grozavă în prima parte a sezonului din SUA, de pe hard, la Indian Wells și Miami, așa că Statele vor fi din nou bune pentru ea. Este prea talentată pentru a rămâne în acest stadiu pentru mult timp”, a comentat sursa citata, care a mai precizat că românca „va ajunge cel puțin până în semifinale”.
Simona Halep și-a luat o vacanță după eliminarea de la Wimbledon și va mai reveni abia în luna august, în turneele din SUA. Anul trecut, Simona a fost eliminată în turul trei de la US Open de Mirjana Lucici-Baroni.