Câștigător la Wimbledon, Djokovic vrea să joace și la US Open fără să se vaccineze

Câștigător la Wimbledon, Djokovic vrea să joace și la US Open fără să se vaccineze
sursă foto: captură YT

Sârbul Novak Djokovic, care a câştigat duminică turneul de tenis de la Wimbledon, riscă să nu poată juca la turneul de Mare Şlem US Open, deoarece refuză să se vaccineze contra Covid-19 şi spune că aşteaptă „o veste bună din Statele Unite”.

Își dorește să joace dar nu intenționează să se vaccineze pentru turneu

„Sunt în vacanţă. Deocamdată mă voi odihni două săptămâni pentru că ultimele două săptămâni au fost obositoare. Apoi vom vedea, eu aştept o veste bună din Statele Unite pentru că îmi doresc să merg, să joc un turneu sau două înainte de US Open. Eu nu sunt vaccinat şi nici nu am intenţia să o fac. Deci, singura veste bună posibilă ar fi o suspendare a vaccinării obligatorii pentru a intra pe teritoriul Statelor Unite sau o scutire. Dar nu cred că o scutire este realistă”, a spus campionul sârb, citat de Agerpres.

„Dar dacă va fi imposibil să joc în Statele Unite, atunci trebuie să văd ce suplineşte restul sezonului. Ca să fiu sincer, nu cred că voi pleca într-o căutare de puncte. Dacă am înţeles bine, câştigarea unui turneu de Mare Şlem îmi asigură un loc la Mastersul de final de an, cu excepţia faptului de a fi în afara topului 20. Cu punctele acumulate până acum, eu cred că voi fi în Top 20”, a adăugat Djokovic.

Novak Djokovic a câştigat duminică turneul de Mare Şlem de la Wimbledon după ce s-a impus în finală, în patru seturi, 4-6, 6-3, 6-4, 7-6 (7/3), în faţa australianului Nick Kyrgios (40 ATP).

Este cel de-al 7 turneu de la Wimbledon câştigat de sârb, care deţine trofeul încă din 2018, în condiţiile în care, în 2020, din cauza pandemiei, competiţia nu a avut loc. El a mai fost campion în 2011, 2014 şi 2015.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`