Ciclistul italian Ivan Basso a fost diagnosticat cu cancer testicular, astfel că va părăsi Turul Franței.
Sportivul de 37 de ani are două Tururi ale Italiei în palmares și, potrivit doctorului echipei licențiate în Rusia, mari șanse de refacere.
Tumoarea, de dimensiuni mici, a fost descoperită la un control de rutină, după etapa a cincea, în care Basso a căzut şi s-a lovit în respectiva zonă, potrivit prosport.ro.
„Din păcate am o veste proastă. Am fost diagnosticat cu cancer la testiculul stâng şi am înţeles că trebuie să mă întorc în Italia pentru a fi tratat”, este mesajul ciclistului.
Lance Armstrong l-a încurajat prin intermediul unei postări pe Twitter – „Îi urez tot binele din lume lui Basso, care se îmbarcă acum în călătoria spre lupta împotriva cancerului”.