Elena Udrea: Îi mai dau câteva zile lui Ponta până când pierde și funcția de premier (VIDEO)

Elena Udrea: Îi mai dau câteva zile lui Ponta până când pierde și funcția de premier (VIDEO)
Foto: ziarulmiza.ro

Elena  Udrea  e de părere că Victor Ponta mai are de stat doar câteva zile în fruntea Guvernului. Aceasta a declarat că premierul s-a întors din Turcia cu o soluţie proastă – autosuspendarea din funcţia de preşedinte PSD.

Pe de altă parte, fostul ministru  afirmă că Ponta ar fi putut face mai multe lucruri pentru ţară, dar că a ales salvarea sa în detrimentul românilor.

„”Nu înțeleg de ce a stat trei săptămâni plecat din țară dacă s-a întorc cu această soluție, şi anume să-și dea demisia din funcția de președinte de partid, dar să rămână premier. Că are un consultant slab, că nu găsește niciodată soluțiile potrivite devine evident. Altfel era preşedintele României. Mi se pare evident, că altfel era președintele României azi, mi se pare proastă varianta cu care a venit, încearcă o salvare personală domnul Victor Ponta, așa cum a încercat mereu. Din păcate, ocupă un loc important în România, ca preşedinte al celui mai mare partid şi ca prim-ministru, și ar fi putut să facă mult mai mult pentru țară. El alege să încerce să se salveze pe el însuşi. Îi mai dau câteva zile până când pierde și funcția de premier”, a declarat Udrea.”, a declarat Udrea, conform stiripesurse.ro.

Udrea îi mai dă câteva zile lui Ponta la Palatul Victoria

Urmăriți B1TV.ro și pe
`