Gabriela Firea: Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru. Ar fi o pierdere și o greșeală (VIDEO)

Gabriela Firea: Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru. Ar fi o pierdere și o greșeală (VIDEO)
Foto: B1 TV

Gabriela Firea a declarat luni, la sediul PSD, că Victor Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru, pentru că ar fi o mare pierdere și chiar o greșeală, informează B1 TV.

Purtătorul de cuvânt al PSD a mai precizat că pur și simplu premierul a făcut un pas în lateral, dar asta nu înseamnă că a renunțat la partid.

”Am citit în scrisoarea lui Victor Ponta aceeași precoupare, ce se întâmplă cu PSD,  simpatizanții care trebuie să știe că nu sunt lăsați de izbeliște pentru că ne așteaptă un examen difciil: alegerile din 2016. Avem o conducere statutară, avem un comitet executiv, avem un președinte al Consiliului Național ales prin vot democratic, este funcția a doua din partid și mi se pare absolut normal să se continue cu aceeași echipă. Nimeni nu se îndoiește de calitățile lui Liviu Dragnea”, a spus aceasta.

Firea a subliniat că Dragnea nu contestă legitimitatea Rovanei Plumb, ci vrea o întâlnire în cadrul PSD, care ar fi benefică.

”Eu am înțeles că dorește o discuție în partid, și în orice caz o astfel de întâlnire nu are cum să facă rău partidului. Conducerea colectivă a existat întotdeauna prin faptul că nimeni nu contestă legitimitatea Biroului Național. Faptul că Ponta a ales să facă un pas lateral, nu să demisioneze, tocmai pentru a reveni când își clarifică situația juridică mi se pare un gest de responsabilitate, nu mi se pare că s-a pripit. Cât despre guvernare, nu poate fi pusă la îndoaială. Sub nicio formă, Ponta nu va demisiona din funcția de prim ministru, ar fi o mare pierdere și ar fi o greșeală”, a conchis aceasta.

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`