Ministrul de finanţe Assen Vassilev, a anunțat miercuri că Bulgaria a blocat un transfer bancar în valoare de aproape 890.000 de dolari către ambasada Rusiei pe fondul sancţiunilor Uniunii Europene. Acest lucru vine la câteva zile după ce Sofia a expulzat 70 de membri ai personalului diplomatic rus, conform Reuters, citată de Agerpres.
„Există un transfer bancar către ambasada rusă care cade direct sub incidenţa sancţiunilor Comisiei Europene. Nu există conturi bancare îngheţate”, a declarat Vassilev.
Ministrul de finanțe a precizat că ambasada rusă a încercat să primească o derogare, deoarece fondurile erau necesare pentru a putea plăti angajații. El a adăugat că guvernul din Bulgaria discută unele negocieri cu Bruxellesul cu privire la posibilitatea de a ridica sancţiunile pentru a putea efectua transferul.
Bulgaria a fost tulburată de tensiuni diplomatice după ce săptămâna trecută, a anunțat că expulzează 70 de membri ai personalului diplomatic rus din cauza unor îngrijorări legate de spionaj.
Drept răspuns la această mișcare, Rusia a anunţat că va răspunde cu aceeaşi măsură, iar între timp ambasadoarea rusă la Sofia a transmis că va cere guvernului din Rusia închiderea ambasadei.
Bulgaria a anunțat săptămâna trecută că expulzează 70 de membri ai personalului diplomatic rus din cauza unor îngrijorări legate de spionaj și a stabilit o limită în ceea ce privește reprezentarea diplomatică a Moscovei, transmite Reuters.
Inițiativa – care a fost anunțat de Ministerul bulgar de externe și de premierul demis Kiril Petkov – reprezintă cea mai mare expulzarea de diplomați ruși pe care o realizează Sofia în ultimii ani și va reduce cu mai multe de jumătate reprezentarea diplomatică a Moscovei în țara de la sud de Dunăre.
O sursă nedezvăluită a spus agenției ruse de presă TASS că Moscova – care în aprilie a închis robinetul cu gaze pentru Bulgaria pe motiv că Sofia a refuzat să îi plătească în ruble pentru livrări – va răspunde.