UPDATE, 6 iulie, ora 15.30: Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a confirmat că Petre Daea va fi nominalizat de social-democrați pentru funcția de ministru al Agriculturii.
Știrea inițială: Consiliul Politic Național al PSD a votat, miercuri, pentru nominalizarea lui Petre Daea în funcția de ministru al Agriculturii, au spus surse politice pentru Agerpres.
Astăzi în vârstă de 72 de ani, Petre Daea a mai deținut portofoliul Agriculturii între ianuarie 2017 și noiembrie 2019, în guvernele Grindeanu, Tudose și Dăncilă, dar și în 2004, în vremea guvernării Năstase.
În prezent, conducerea interimară a Ministerului Agriculturii este asigurată de Sorin Grindeanu, vicepremier și ministru al Transporturilor, care a fost desemnat să ocupe temporar funcția lăsată liberă prin demisia lui Adrian Chesnoiu.
Adrian Chesnoiu a demisionat de la Agricultură în contextul dosarului DNA cu care se confruntă, arătându-se încrezător că „adevărul va ieși la iveală”.
„Sunt absolut convins că la finalul acestei cercetări adevărul va ieși la iveală, iar eu, așa cum m-ați cunoscut întotdeauna, nu sunt adeptul unei justiții televizate. România are niște proceduri care vizează modul în care se derulează o anchetă penală. La finalul cercetărilor, voi veni cu aceeași demnitate în fața dumneavoastră și vă voi prezenta punctul meu de vedere cu privire la acest dosar”, spunea Adrian Chesnoiu.
Imunitatea deputatului Adrian Chesnoiu a fost ridicată de plenul Camerei Deputaților pe 28 iunie, cu 251 de voturi „pentru” și 25 „împotrivă”.