CFR Călători a transmis un comunicat oficial despre funcționarea instalațiilor de aer condiționat din trenuri și susține că „România este încadrată în zona climatică II ceea ce înseamnă că temperatura maximă optimă pentru funcționarea în parametri nominali ai vagonului este de +35 de grade Celsius, iar umiditatea de maxim 65%”.
În contextul discuțiilor despre temperaturile sufocante din trenuri, realizatorul emisiunii „Drumurile Noastre” de pe B1 TV, Ștefan Etveș, a anunțat că invitatul special al ediției de vineri va fi directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa.
CFR Călători susține că reglementările „reglementările privind condițiile normale de funcționare a instalațiilor de climatizare a vagoanelor sunt prevăzute în clar în Normele tehnice feroviare autohtone și internaționale”.
„Având în vedere că media temperaturilor exterioare din ultima perioadă este de peste 35-38°C°, ajungând conform determinărilor și a înregistrărilor din black box-ul procesorului de climatizare, în condiții de funcționare la temperaturi de peste 45°C – 48°C, temperaturi exterioare dezvoltate la nivelul carcasei vagonului și umiditate de 80% (parametru raportat de către ANM), instalațiile de climatizare să nu mai poată atinge valorile de regim optim de funcționare”, se arată în comunicatul CFR Călători.
Potrivit companiei, valorile de regim termic pot fi îmbunătățite doar prin operații de mentenanță preventivă și monitorizare.
„Singura modalitate de a îmbunătăți valorile de regim termic în interiorul vagonului sunt operațiile de mentenanță preventivă și monitorizarea în parcurs cu personal de specialitate a trenurilor care circulă în condițiile descrise anterior, lucrări care în acest moment se efectuează de la începutul sezonului cald în permanență, cu mențiunea că nu poate fi eliminat în totalitate impactul generat de depășirea pragului de temperatură și umiditate”, se mai arată în același comunicat.
Gradul de ocupare, spune CFR Călători, afectează confortul călătorilor.
„Astfel că pentru a avea o predictibilitate a cererii de transport și pentru a ne putea adapta cât mai bine capacitatea de transport la numărul de locuri solicitat și folosind întregul parc de material rulant tehnic disponibil, în special pe rutele ce înregistrează cele mai mari solicitări de trafic, CFR Călători recomandă pasagerilor să își planifice din timp călătoria, să utilizeze toate trenurile puse la dispoziție în graficul unei zile de circulație și să își procure din timp legitimaţiile de călătorie, folosind toate canalele disponibile în acest sens”, se mai arată în același comunicat.
După reacțiile din spațiul public, CFR Călători a revenit cu o serie de precizări de presă.
„Urmare evoluției climatice din ultimii doi ani, CFR Călători are în vedere finalizarea procedurilor pentru reîncadrarea țării noastre în zona climatică I, ceea ce presupune circulația trenurilor în condiții meteorologice de vară extremă. Reîncadrarea în zona climatică I, va permite CFR Călători realizarea și autorizarea modificărilor pentru materialul rulant nou și modernizat în vederea creșterii confortului termic pe timp de vară”, a mai spus compania.