O nouă grevă a personalului de la Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, între 8 și 10 iulie

O nouă grevă a personalului de la Aeroportul Charles de Gaulle din Paris, între 8 și 10 iulie
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / Daniel DERAJINSKI

Angajații Aeroportului Roissy-Charles de Gaulle din Paris au anunțat că vor organiza o nouă grevă la principalul hub internațional din capitala franceză, în perioada 8-10 iulie, creionând la orizont noi perturbări pentru călători în plină vară, transmite Reuters.

O nouă grevă a personalului de la Aeroportul Charles de Gaulle din Paris

Personalul de la sol a organizat o serie de greve în speranța că salariile vor fi majorate pentru a mai atenua din efectele inflației. Angajații sunt încurajați de o cerere tot mai mare pe piața călătoriilor aeriene și de penuriile de personal pe care le-a provocat, în parte, pandemia de COVID-19.

Cea mai recentă grevă a început joia trecută și s-a încheiat duminică. Operatorul aeroportului, ADP, le oferise o creștere salarială de 4% cu condiția de a pune capăt demonstrației încă de vineri, însă lucrătorii au refuzat oferta.

„Majoritatea angajaților consideră că oferta nu este suficient de bună”, declara Daniel Bertone, reprezentantul sindicatului CGT. „Nu au încredere în conducere și nu acceptă șantajul de tip `e asta sau nimic`”, spunea oficialul.

„Am sesizat conducerea cu privire la un nou plan de grevă din 8 și până pe 10 iulie”, adăuga Bertone.

Personalul subcontractanților de la aeroporturile din Paris intenționează la rândul lor să între în greve în perioada 13-17 iulie.

Haos în mai multe aeroporturi internaționale din Europa

Grevele de la Paris vin într-un context deja marcat de faptul că aeroporturile și companiile aeriene par să fi fost luate prin surprindere de revenirea turismului la cotele pre-pandemie. În marile aeroporturi europene, zborurile anulate, nervii și bagajele abandonate mai că au devenit o imagine obișnuită.

Așa s-a întâmplat recent și pe aeroportul din Frankfurt, acolo unde pasagerii zborurilor Lufthansa au fost „rugați frumos” să se descurce singuri deoarece angajații companiei nu mai fac față.

„Informare pentru pasagerii zborurilor Lufthansa: Din cauza numeroaselor zboruri anulate, vă rugăm frumos să vă faceți propriile aranjamente pentru călătoria pe mai departe cu trenul sau pentru a rămâne la un hotel ori acasă. Rezervările din nou sau rezervările la hotel nu mai pot fi făcute de colegii noștri”, a fost mesajul companiei Lufthansa pentru pasagerii de pe aeroportul din Frankfurt, Germania.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:40 - Avertisment dur transmis de Vasile Bănescu: „Drumul spre sinucidere națională e nebănuit de scurt și aparține populismului”
16:39 - S-a încheiat, oficial, numărătoarea tuturor buletinelor de vot. Călin Georgescu și Elena Lasconi se vor confrunta în turul 2. Ce diferență de voturi există între Ciolacu și Lasconi
16:29 - Alexandru Dimitriu (USR): „Este foarte important ca toate partidele care sunt pro-europene și pro-NATO să ne susțină, pentru că e în joc soarta României. Avem două variante” (VIDEO)
16:25 - Călin Georgescu declară război hipermarketelor, micromarketelor, mâncării fast-food şi apei îndulcite de tip Coca-Cola
16:24 - Octavian Oprea: Reforma PNL va veni prin liderii care au obținut voturi de la români pe persoană fizică. Românii au dat un vot împotriva actualei clase politice, iar PNL a înțeles lucrul acesta (VIDEO)
16:19 - Gheorghe Ialomițianu: „Ludovic Orban și-a declarat susținerea pentru Lasconi pentru că a considerat că este cea mai bună candidată pentru a duce țara spre drumul european” (VIDEO)
16:09 - Elena Calistru: Există o rețea capabilă să transfere, în turul 2, unele dintre voturi dintr-o parte în cealaltă / Despre succesul lui Georgescu, un candidat cu discurs legionar: Trebuie să investim în educație, tinerii să cunoască istoria României (VIDEO)
16:05 - Omul care a câștigat Cupa Campionilor cu Steaua îl apără pe Călin Georgescu: „Mi se pare o mârșăvie și o idioțenie să-l faci putinist și legionar! Dacă iese Lasconi președinte, plec definitiv din România!”
16:00 - Un turc a ucis 7 persoane, apoi și-a luat viața. 6 oameni erau membrii familiei sale
15:59 - Adriana Bahmuțeanu face noi acuzații grave. Ce s-a întâmplat în noaptea înmormântării lui Silviu Prigoană: “Chiar i-am rugat pe cei de la Poliție”