Ce a pățit Anca Pandrea că a ajuns de urgență la spital? Cu ce se confruntă actrița în această perioadă

Ce a pățit Anca Pandrea că a ajuns de urgență la spital? Cu ce se confruntă actrița în această perioadă
Sursa Foto: Captură Video

Anca Pandrea, actrița de 76 de ani din serialul „Numai iubirea”, suportă cu greu temperaturile caniculare ale acestei perioade. Ea este nevoită să petreacă mai mult timp în casă, unde profită de aerul condiționat. Prin curte actrița își permite să iasă numai dimineața devreme, când are grijă de animalul de companie rămas, notează Click.

Zilele trecute Anca Pandrea a mărturisit că a ajuns din nou pe mâna medicilor, iar acum are mâinile pline de vânătăi.

Actrița este obișnuită să întâmpine oaspeții cu o prăjitură bună, apă de la frigider, în această perioadă, și cu aparatul de aer condiționat pornit, ca să poată înfrunta canicula.

„L-am luat cu Iura în urmă cu 14 ani și mi l-au instalat niște prieteni”, ne-a povestit actrița despre aparatul care o ajută să suporte canicula îngrozitoare din această perioadă.

Are mâinile pline de vânătăi

Anca Pandrea are un coș plin de medicamente, pe care trebuie să le administreze zilnic, ca să-și mențină starea de sănătate.

„Iar mi-a fost rău, mi s-a ridicat tensiunea, n-am vrut să merg nicăieri. Până la urmă am ajuns la spital. Mi-au pus perfuzie, au fost drăguți medicii de la Urgență. Am mers cu salvarea și am stat câteva ore, de la 16.00 până pe la ora 20.30.

La un moment dat am transpirat, vedeam doar culori și nu mai reacționăm și mi-au spus că era să mă piardă. Am venit apoi acasă și o prietenă mi-a făcut orez cu morcov și piept de pui. Ușor, ușor mi-am revenit. Mai am o vânătaie urâtă aici pe mână (de la injecțiile făcute la spital, n.r.), restul s-au retras. Victor Ila și soția lui mă mai ajută”, a povestit actrița.

Căldura nu o împiedică însă să urmez rutina de zi: să îngrijească cățelul din curte, trandafirii și grădina: „„Dimineață fac treaba, doar atunci pot, nu pe căldurile cele mari”, a spus actrița.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce