M10, partidul Monicăi Macovei: Salutăm decizia simbolică a fraților români de peste Prut de a acționa în direcția revenirii la patria mamă

M10, partidul Monicăi Macovei: Salutăm decizia simbolică a fraților români de peste Prut de a acționa în direcția revenirii la patria mamă
Foto: adevarul.ro

Unirea românilor de pe cele două maluri ale Prutului trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor ambelor țări și pregătită prin negocieri diplomatice la nivel internațional, transmite partidul M10, condus de Monica Macovei.

„Partidul M10 salută decizia simbolică a fraților români de peste Prut de a acționa în direcția revenirii la patria mamă. România și Republica Moldova trebuie să se întâlnească în marea familie europeană. De aceea, M10 va acționa constant pentru a ajuta Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat de presă remis B1 TV al partidului M10.

În acelasi timp, Partidul M10 consideră că exprimarea suveranității unui popor este fundamentul democrației însăși, care își găsește validarea prin referendum. Anul 2018, când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, poate fi anul consultării prin referendum pe ambele maluri ale Prutului.  Românii de o parte și de alta a Prutului au aceeași limbă, istorie și cultură și pot avea un viitor comun.  

„O eventuală decizie referitoare la unirea Republicii Moldova cu România trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor ambelor țări și pregătită prin negocieri diplomatice la nivel internațional.  Desigur, numai atunci când la conducere vor fi politicieni capabili moral și profesional să facă aceste demersuri diplomatice.

Partidul M10 aplaudă marșul-simbol al fraților români, plecați din Chișinău pe 5 iulie și care vor ajunge duminică în București, în Piața Universității, acțiune menită să sensibilizeze opinia publică față de ideea unirii”, mai scrie în comunicat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`