14 ONG-uri au sesizat CSM și Inspecția Judiciară în legătură cu sentințele controversate prin care Nicolae Ciucă a reușit să blocheze analiza tezei sale de doctorat

14 ONG-uri au sesizat CSM și Inspecția Judiciară în legătură cu sentințele controversate prin care Nicolae Ciucă a reușit să blocheze analiza tezei sale de doctorat
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Un număr de 14 ONG-uri au transmis o sesizare către Inspecția Judiciară și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin care solicită analizarea celor două sentințe controversate pronunțate la nivelul Curții de Apel București privind dosarul de plagiat al premierului Nicolae Ciucă.

Cum a scăpat Ciucă de verificarea tezei de doctorat, suspectată a fi plagiată

Amintim că, în primul dosar, judecătoarea Ionela Tudor a suspendat analizarea sesizărilor de plagiat pe motiv că e nevoie de stabilitate politică în această perioadă. Ea a invocat și potențiale daune de imagine pentru Ciucă. În al doilea dosar, judecătorul Marius Iosif a decis respingerea cererilor de analizare a suspiciunilor de plagiat.

De precizat că Iosif a avut, în trecut, mai multe funcții în care fusese numit chiar de PNL, partid condus acum de Ciucă. Mai mult, există indicii, expuse de G4Media, potrivit cărora sistemul de repartizare a cauzei a fost manipulat prin metoda „coperta”, așa încât dosarul lui Ciucă să ajungă la judecătorul Iosif.

ONG-urile cer analizarea celor două sentințe favorabile lui Ciucă

Cele 14 organizații, care fac parte din grupul „ONG-uri pentru cetățean”, sesizează existența unor potențiale abateri disciplinare în îndeplinirea actului de justiție, informează G4Media.

„Într-unul dintre dosare, sentința citată în mass-media (publicația G4Media), include evaluări ale completului cu privire la stabilitatea conducerii executive a statului, la cariera politică a reclamantului sau la credibilitatea partidului din care face parte în fața electoratului, ceea ce are putea fi o încălcare a Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În ceea ce privește cel de-al doilea dosar sesizat, conform informațiilor apărute în presă, este indicată existența unor posibile nereguli în sistemul de repartizare aleatorie a dosarului în cauză, lucru extrem de grav în sine, din perspectiva dreptului la un proces echitabil, respectiv a noțiunii de instanță independentă și, cu atat mai grav cu cât reclamantul era chiar prim-ministrul României. Conform informațiilor publicate de presă, în acest dosar ar fi fost folosită metoda „coperta”, despre existența căreia societatea civilă a scris încă din 2009. În plus, în acest dosar există și suspiciunea că judecătorul implicat s-ar fi putut afla într-un potențial conflict de interese, ceea ce reprezintă, de asemenea, o potențială încălcare a Legii privind statutul judecătorilor și procurorilor”, se arată în solicitarea ONG-urilor.

Acestea mai cer să fie analizat în detaliu întregul sistem de repartizare aleatorie a dosarelor, inclusiv din perspectiva numărului de plângeri primite de CSM și Inspecție în ultimii ani cu privire la posibile fraude ale acestui sistem. De asemenea, mai spun ONG-urile, e nevoie de un audit de securitate a sistemului, făcut de auditori independenți din zona privată.

Semnatarii sesizării: Centrul de Resurse Juridice, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociația Rise OUT, Asociația Dexonline, Centrul pentru Studiul Democrației, Centrul pentru Inovare Publică, Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, Centrul pentru Legislație Nonprofit, Centrul FILIA, Asociația CIVICA, Consiliul Tineretului din România, Asociația pentru Tehnologie și Internet, ActiveWatch, Átlátszó Erdély/Transilvania Transparentă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
06:59 - Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”: „Este pentru mama mea care a plecat din România”
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)