Malaezia solicită la ONU înființarea unui tribunal internațional pentru judecarea celor vinovaţi de doborârea zborului MH17

Malaezia solicită la ONU înființarea unui tribunal internațional pentru judecarea celor vinovaţi de doborârea zborului MH17
Foto: cbc.com

Malaezia solicită Consiliului de Securitate al ONU înființarea unui tribunal internațional pentru anchetarea şi judecarea celor vinovaţi de doborârea cursei MH17 din spaţiul aerian al Ucrainei.

Rezoluția a fost inițiată de Malaezia și este sprijinită de Olanda, Belgia, Australia şi Ucraina, însă Rusia s-a opus acestei inițiative, relatează Reuters.

Proiectul prevede „înfiinţarea unui tribunal internaţional în scopul anchetării şi judecării persoanelor vinovate de distrugerea în spaţiul aerian al zborului MH17 al Malaysia Airlines”, plasat sub Capitolul 7 al Cartei Națiunilor Unite, cu scopul de a obliga țările membre să colaboreze cu tribunalul, sub pedepsa sancțiunilor.

Avionul de tip Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines a fost doborât pe 17 iulie 2014 în estul Ucrainei, la bordul căruia se afla 298 de pasageri, majoritatea olandezi. În acea perioadă aveau loc lupte între separatiștii proruși și forțe guvernamentale de la Kiev.

Anchetatorii olandezi susțin că accidentul aviatic a fost cauzat de o rachetă lansată de separatiști, însă Moscova respinge suspiciunile și susține că în spatele atacului este armata ucraineană.
 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră