Lansarea navei Disney Wish, pentru 4.000 de pasageri, este o realizare importantă pentru Chapek, care a devenit director general al Disney în februarie 2020 și a obținut marți o prelungire a contractului pe trei ani.
A fost nevoie de mai mult de șase ani pentru a aduce pe piață nava Wish care cântărește 144.000 de tone, le-a spus Chapek invitaților la ceremonia de lansare care a inclus focuri de artificii și apariții ale lui Mickey și Minnie Mouse, Ant-Man, Chewbacca și alte personaje din vastul portofoliu Disney.
Pe navă, „combinăm aceste personaje și povești uimitoare cu o tehnologie incredibilă pentru a crea experiențe inedite”, a spus Chapek.
Afacerea croazierelor face parte din portofoliul Disney de parcuri tematice, experiențe și produse, care și-a revenit după închiderile cauzate de pandemie. Venitul operațional a ajuns la 4,2 miliarde de dolari în prima jumătate a anului fiscal 2022, față de o pierdere de 535 milioane de dolari înregistrată în 2021.
Wish, a cincea navă din flota Disney, „dă startul celei mai mari expansiuni din istoria Disney Cruise Line”, a declarat și Josh D’Amaro, președintele diviziei de parcuri Disney. Alte două nave vor fi livrate până în 2025.
Pe Disney Wish, compania va încerca să atragă turiștii cu AquaMouse. Aqua Mouse, asemănătoare unui parc tematic, încorporează scurtmetraje animate cu Mickey Mouse și alte personaje Disney, în timp ce oaspeții plutesc prin 230 de metri de tuburi suspendate deasupra punților superioare ale navei.
Noile experiențe culinare plasează familiile în lumea filmelor Disney „Frozen” și Avengers. Pentru adulți, Disney a creat un lounge hiperspațial cu tema Star Wars, care evocă aspectul navelor de croazieră stelară din „Solo: A Star Wars Story”.
Nava se mândrește, de asemenea, cu o experiență interactivă care îmbină lumea fizică și cea digitală, folosind aplicația Disney Cruise Line navigator. Aplicația transformă telefonul utilizatorului într-o „luneta” virtuală, pentru a privi constelațiile de pe cerul nopții (care apar sub forma unor personaje Disney și Pixar) și pentru a porni în aventuri.
Jocul interactiv marchează un pas spre atingerea obiectivului lui Chapek de a stabili prezența Disney și în metavers. Disney Wish va pleca în prima sa călătorie pe 14 iulie din Portul Canaveral din Florida.