UPDATE, 29 iunie, ora 21.30: Un număr de 12 persoane au fost rănite în accidentul de pe DN 1A, din localitatea Butimanu, în care au fost implicate un microbuz și un autoturism, a precizat ISU Dâmbovița. Circulația în zonă este blocată și a fost activat Planul roșu de intervenție, transmite Agerpres.
„La sosirea echipajelor de intervenţie au fost identificate 12 persoane rănite, conştiente, dintre care una rămasă blocată în microbuz”, a menționat ISU Dâmboviţa.
Intervenția la fața locului este realizată de nouă echipaje SMURD, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două echipaje de descarcerare, un elicopter SMURD şi o autospecială de terapie intensivă mobilă.
„Poliţiştii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, informează și Inspectoratul de Poliție Județean Dâmboviţa.
Știrea inițială: Un microbuz și un autoturism au fost implicat într-un accident, miercuri, pe DN 1A, în localitatea Butimanu, și există posibilitatea să fie victime multiple, iar autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dâmbovița, potrivit Agerpres.
„Din primele informaţii, sunt implicate un microbuz şi autoturism, cu posibile victime multiple. Pentru optimizarea acţiunilor de răspuns a fost activat Planul Roşu de intervenţie la nivelul judeţului Dâmboviţa”, spune ISU Dâmbovița.