Klaus Iohannis: Am avut o discuție cu Joe Biden. E foarte important că există această intenție declarată a președintelui SUA de a fi suplimentată semnificativ prezența militară americană în România (VIDEO)

Klaus Iohannis: Am avut o discuție cu Joe Biden. E foarte important că există această intenție declarată a președintelui SUA de a fi suplimentată semnificativ prezența militară americană în România (VIDEO)

Președintele României, Klaus Iohannis, a vorbit în marja Summitului NATO de la Madrid cu omologul său din SUA, Joe Biden, iar tema principală a discuției a fost creșterea prezenței militare americane în țara noastră și, implicit, în regiune.

Ce a spus Klaus Iohannis după discuția cu Joe Biden

„Am avut o scurtă discuție cu președintele Biden și tema principală a fost creșterea prezenței americane în România și, implicit, în regiune. Biden a repetat și a spus că suplimentează prezența în România cu un comandament de brigadă. Asta înseamnă că pe parcurs se va constitui o brigadă ce va fi condusă de la acest comandament. (…)

Mi se pare foarte important că există această intenție declarată a președintelui de a fi suplimentată semnificativ prezența în România, de a veni până la nivel de brigadă. Restul va fi comunicat când vor fi stabilite detaliile.

Toate sunt decizii politice și noi știm că toate aceste decizii implică cheltuieli suplimentare, personal suplimentar, specializare suplimentară inclusiv pentru militarii noștri, sarcini suplimentare pentru cel care găzduiește trupele. Noi suntem dispuși la asta. Creșterea bugetului Apărării la 2,5% va crea cadrul necesar”, a declarat șeful statului.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`