Klaus Iohannis, despre transformarea grupurilor de luptă în brigăzi: „Pentru noi este important să avem decizia, să ne pregătim temeinic”

Klaus Iohannis, despre transformarea grupurilor de luptă în brigăzi: Pentru noi este important să avem decizia, să ne pregătim temeinic
Foto: Presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri la Madrid, unde participă la Summitul NATO că este așteptat ca grupurile de luptă aflate pe flancul estic să devină brigăzi:

„Avem un număr important de aliați, deja în România și ne așteptăm să crească acest număr pentru a ajunge la capacitatea operațională pentru grupul de luptă care va fi condus de Franța.

În continuare dacă se hotărăște că ele vor fi completate sau mărite la nivel de brigadă, cu siguranță vom avea mult mai mulți militari. Aceste lucruri nu se vor întâmpla de pe o săptămână pe alta. Aceste mișcări durează luni sau ani de zile.

Pentru noi este important să avem decizia, să ne pregătim temeinic și să avem trupe care colaborează foarte bine împreună”.

Iohannis a mai spus că este posibil ca România să beneficieze de forțe și echipament militar prepoziționate:

„Nu vom avea doar forțe prealocate, militari care în caz de conflict vor ști că vor veni în România, vom avea și echipamente prepoziționate, care au o mobilitate redusă șic are vor fi poziționate  destul de aproape pentru ca atunci când este nevoie de o prezență a trupelor să existe simultan și o mișcare de echipamente.

Mobilitatea militară este o temă foarte importantă, ține și de infrastructura critică, de autostrăzi, de căi ferate”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră