Europa este din nou amenințată de COVID-19, noul val crește neașteptat

Europa este din nou amenințată de COVID-19, noul val crește neașteptat
Sursa: Freepik

Europa se confruntă în prezent cu un nou val de COVID-19, una dintre explicații fiind că noile variante virale evită barierele imunitate puse de vaccin sau de o infectare anterioară.

Noul val nu ține cont de îmbolnăvirile anterioare

O creștere a numărului de cazuri pe continent s-a înregistrat în aproape toate țările europene pe fondul relaxărilor, dar și a scăderii imunității în rândul populației. Se ştie de acum că protecţia oferită de vaccinuri şi de infectări precedente scade după câteva luni.

Primul semn al noului val a avut loc în luna mai în Portugalia, unde BA.5 a creat o undă șoc care a atins aproape 30.000 de cazuri pe zi la începutul lunii iunie.

Italia a înregistrat în urmă cu câteva zile peste 62.700 de cazuri, aproape dublând numărul din săptămâna precedentă, a anunțat Ministerul Sănătății.

Între timp, Germania a raportat de curând peste 122.000 de cazuri.

„Persoanele care au contractat o infecţie cu Omicron BA.1 în decembrie sunt acum mai puţin protejate decât erau la începutul acestui an”, a explicat, pentru AFP, Samuel Alizon, director de cercetare în cadrul CNRS (Centrul Naţional de Cercetări Ştiinţifice din Franţa).

„La fel se întâmplă cu imunitatea oferită de vaccinuri: deşi ele rămân foarte robuste împotriva formelor severe ale bolii, protecţia lor scade puţin împotriva infecţiilor mai puţin severe”, a adăugat specialistul francez.

Subvariantele BA.4 şi BA.5 se transmit foarte rapid Foto: Pixabay

Subvariantele BA.4 şi BA.5 se transmit foarte rapid

Acest nou val se explică, de asemenea, potrivit oamenilor de ştiinţă, și prin răspândirea a două noi subvariante de Omicron – BA.4 şi, mai ales, BA.5.

Aceste subvariante se propagă cu atât mai repede cu cât ele par să beneficieze de un dublu avantaj de contagiozitate şi de o „evadare” imunitară, adică deţin o mare capacitate de a evita răspunsul imunitar.
La fel s-a întâmplat şi în cazul subvariantei de Omicron BA.1, care era mult mai capabilă decât Delta să infecteze persoane vaccinate sau care au trecut deja prin boală.

Trecerea prin boală ar putea să nu însemne nimic

Cercetătorii au crezut multă vreme că trecerea prin boală ţinea locul unei protecţii, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp.

Dar, odată cu răspândirea subvariantelor din familia Omicron, se pare că trecerea prin boală nu mai înseamnă aproape nimic (prin prisma riscului de reinfectare – n.r.), au subliniat autorii unui studiu realizat de Imperial College din Londra şi publicat la jumătatea lunii iunie în revista Science.

Creștere a infectărilor și în Israel

Dr. Nadav Sorek, directorul laboratorului de boli infecțioase de la Spitalul Samson Assuta Ashdod, a declarat luni că 25% dintre testele antigene pentru coronavirus au fost acum pozitive, comparativ cu 10% luna trecută. „Semnificația este dublă și îngrijorătoare în lumina creșterii numărului de teste”, a spus el.
Autoritățile israeliene, precum și cele franceze au recomandat purtarea măștii în spațiile închise.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`