O mare descoperire a cercetătorilor români de la Institutul Victor Babeș a rămas la stadiul experimentelor inițiale, în lipsa unei finanțări cât de cât semnificative. Telocitele, celulele din corpul uman , despre existența cărora nu se știa nimic până anul trecut, acum sunt considerate cheia către regenerarea unor organe esențiale, cum ar fi inima.
Telocitele au fost descoperite de cercetători românii, iar aceștia primesc acum oferte din China și Statele Unite, însă nici vorbă dinspre autoritățile române. Celulele au fost găsite până acum în inimă, tubul digestiv, plămâni, uter, trompa uterină, pancreas, glanda mamară și placentă. Cu ajutorul acestor celule pot fi tratate mai multe afecțiuni, dar de mare ajutor sunt în boli ale inimii.
“Telocitele intervin în neo-angio-geneză, formarea de vase de sânge, eveniment cheie în infarctul de miocard. Stabilirea sănătății inimii (…) Considerăm că țina numărul 1 trebuie să fie dușmanul numărul1. Dușmanul numărul 1 este infarctul de miocard, cauza numărul 1 de mortalitate”, a declarat academicianul Laurențiu M. Popescu, de la Institutul Național de Patologie “Victor Babeș”.
În prezent, cinci cercetători de la Institutul “Victor Babeș” lucrează la proiect. Lucrările lor sunt urmărite cu interes de echipe de la Harvard, Boston, New York și Shanghai. În condițiile în care România nu sunt bani pentru cercetarea telocitelor, patru dintre români vor pleca în China.
Potrivit unui emisar al cercetătorilor chinezi care a venit în București, transplantul de celule stem și de telocite se face pe animale, însă “nu va dura mult până când transplantul se va face și pe pacienți”.