Temperaturile caniculare îi determină pe români să ia cu asalt ştrandurile. Doar că ceea ce se anunţa o simplă bălăceală la piscină s-a transformat în tragedie la un ştrand din Reşiţa. Un băieţel de opt ani a fost găsit pe fundul bazinului, la 30 de minute de când bunica ce-l însoţea a anunţat personalul ştrandului că acesta lipseşte, informează B1 TV. Rudele se întreabă acum dacă băiețelul putea fi salvat, mai ales că piscina nu avea salvamar specializat iar ambulanţa a ajuns la caz fără medic. Nici bunica nu scapă de anchetă pentru că l-a lăsat nesupravegheat pe minor.
Ştrandul din Reşiţa unde s-a înecat copilul de opt ani nu are salvamar, ci doar personal cu astfel de atribuţii. Cel puţin asta susţine administratorului bazinului. Însă nu este singura neregulă.
Tragedia a fost semnalată de bunica ce l-a însoţit pe micuţ la ştrand, în momentul în care se pregătea de plecare. Femeia a observat că acesta lipseşte în jurul orei 19.30, adică la o jumătate de oră după închidere. Au urmat zece minute de căutări. Băieţelul a fost scos din bazinul destinat adulţilor, deşi bunica îl lăsase la scăldat în cel pentru copii.
”Copilul era în stop cardio-respirator cu manevre în curs de resuscitare. Manevrele s-au continuat. Am reuşit să-l stabilizăm şi a fost trimis la Timişoara. Șansele de supravieţuire sunt destul de mici”, a declarat un medic.
Alte semne de întrebare planează asupra modului în care au acţionat echipajele de urgenţă. Salvarea care a venit să preia victima nu avea medic. Micuţul era deja în comă, iar la în spitalul din Reşiţa nu erau specialişti pentru a-l îngriji corespunzător pentru starea în care a fost dus. Aşa că băieţelul a fost transportat la Spitalul de copii din Timişoara.
Nu doar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Protecţia Copilului o verifică acum şi pe bunică pentru a stabili cum se a rămas minorul nesupravegheat.