Serghei Lavrov: UE și NATO creează o coaliţie pentru un război împotriva Rusiei

Serghei Lavrov: UE și NATO creează o coaliţie pentru un război împotriva Rusiei
Serghei Lavrov Foto: Hepta - Sputnik

Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a susținut, vineri, că NATO și UE se aliază pentru a purta un război împotriva Rusiei. El a mai spus că Germania nazistă sub Adolf Hitler a raliat alte ţări europene pentru a ataca Uniunea Sovietică la începutul celui de-al Doilea Război Mondial. În fapt, Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică după ce Hitler a încălcat un pact prin care cele două țări practic și-au împărțit estul Europei. Armata Roșie a reușit să învingă trupele naziste după un ajutor masiv occidental, despre care liderii ruși acum nu mai pomenesc nimic.

Lavrov spune că NATO și UE se pregătesc de război cu Rusia

„Avem puţine iluzii că ofensiva actuală antirusă a Uniunii Europene va dispărea sau se va schimba în viitorul previzibil şi, să fiu sincer, pe termen lung”, a declarat Serghei Lavrov, în cadrul unei vizite în Azerbaidjan, potrivit RIA Novosti.

El a amintit apoi de Germania nazistă, făcând din URSS o victimă, în ciuda realității istorice.

„Acum UE și NATO creează o coaliţie atât de modernă pentru o luptă şi, în cele din urmă, un război cu Rusia. Vom urmări aceste lucruri îndeaproape”, a mai afirmat Lavrov.

Despre faptul că Ucraina a primit statut de candidată pentru aderarea la UE, Serghei Lavrov a spus că acest lucru nu e o ameninţare pentru Rusia, deoarece UE nu este o alianţă militară la fel ca NATO.

Lavrov: Rusia nu e curată ca lacrima și nu ne e rușine să aratăm cine suntem

„Noi nu am invadat Ucraina”, a mai spus recent oficialul rus.

Lavrov a insistat că ei derulează în Ucraina „o operațiune militară specială”, ca modalitate de a explica Occidentului că atragerea Kievului în NATO este „un act criminal”.

Când i s-a vorbit despre atrocitățile comise de ruși în Ucraina și a fost întrebat de un reporter BBC dacă aceasta este „lupta împotriva naziștilor”, aluzie la afirmațiile rușilor că au intrat în Ucraina ca să „denazifice” țara, Lavrov a susținut că diplomații și organizațiile internaționale sunt presate de Occident să mintă.

„Rusia nu este curată ca lacrima. Rusia e ceea ce e. Și nu ne este rușine să arătăm cine suntem”, a mai spus Serghei Lavrov.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
10:45 - Un polițist de frontieră s-a împușcat în cap. Urma să efectueze paza la o secție de votare din Giurgiu
10:28 - Alegeri prezidențiale. Județele cu prezența cea mai mare la vot. Cine se află pe ultimele locuri
10:15 - Atac armat lângă ambasada Israelului din Amman: Trei polițiști răniți și atacator împușcat mortal
10:02 - Nicușor Dan: Pentru prezidențiale, am votat pentru democrație și pentru o direcție occidentală a României, iar la referendumul local, pentru ca Bucureștiul să devină un oraș ordonat, guvernabil, administrabil (VIDEO)
09:44 - Drone neidentificate observate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie: „Continuăm să ne monitorizăm spaţiul aerian”
09:36 - Reprezentanții MAI au transmis primele date din România, după deschiderea urnelor: „Efectivele MAI au întocmit 3 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”. Principalele fapte interzise în ziua votului
09:21 - Marcel Ciolacu: „Am votat pentru o Românie în care românii să aibă un trai decent și pentru o Românie a cărui președinte să muncească pentru țară și pentru poporul său” (VIDEO)
09:04 - Salvamont România a primit 17 de apeluri în ultimele 24 de ore. Au fost salvate 25 de persoane
09:00 - Ludovic Orban, înainte de a vota pentru prezidențiale: În ultima săptămână s-a lansat masiv o dezinformare. Este o minciună gogonată, să nu cumva să mă votați, să votați candidata pe care v-am rugat să o votați (VIDEO)
08:49 - Erupție vulcanică surprinsă din avion: Imagini spectaculoase filmate de pasageri (VIDEO)