Și fostul, și actualul primar din Săcele au fost trimiși în judecată: Deşi au fost adversari politici, cei doi sunt acuzaţi împreună că ar fi atribuit locuinţe sociale construite prin ANL către funcţionari „cu pile“

Și fostul, și actualul primar din Săcele au fost trimiși în judecată: Deşi au fost adversari politici, cei doi sunt acuzaţi împreună că ar fi atribuit locuinţe sociale construite prin ANL către funcţionari „cu pile“

Și fostul, și actualul primar din Săcele au fost trimiși în judecată. Ambilor edili li se impută aceleași lucruri.

Fostul primar al municipiului Săcele, Vasile Laţa, şi actualul primar, Florea Radu Nistor, au fost trimişi în judecată pentru instigare la abuz în serviciu. Ambii sunt cercetaţi de DNA pentru atribuirea ilegală a unor locuinţe construite din fonduri ANL.

Beneficiarii acestor locuințe ar fi tot două personaje publice. Mai exact, şeful poliţiei din Săcele, Valentin Leţ, şi administratorul public al judeţului Braşov, Petru Radu Ispas, care în prezent nu îşi mai poate exercita funcţia, din cauza altei acuzaţii de corupţie, din dosarul preşedintelui CJ Aristotel Căncescu (în prezent pe rol), scrie România curată.

În acest dosar de la Săcele mai sunt trimişi în judecată Daniel Ciurea, Ovidiu Ciprian, Sebastian-Adelin Mircioiu, Victor Şerban şi Laurenţiu Pricope – membri ai Comisiei tehnice de repartizare efectivă a locuinţelor pentru tineri, destinate închirierii, în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea a cîte două infracţiuni de abuz în serviciu.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`