Președintele Senatului, liberalul Florin Cîțu, consideră că soluțiile propuse de PSD pentru reducerea prețului la combustibil „sunt comuniste” și a comparat discursul lui Liviu Dragnea cu cel pe care îl expune actualul lider al social-democraților, Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.
În opinia fostului premier, apelul PSD către Ministerul Energiei privind propunerea unei soluții care să combată creșterea prețurilor la energie se încadrează într-o serie de „declarații politice”.
„Vă aduc aminte că Ordonanţa 118, pe care am dat-o referitor la preţul din energie a redus, a scăzut preţurile faţă de ianuarie, în februarie şi faţă de februarie în martie, iar Ordonanţa desenată de PSD în aprilie a crescut preţurile la energie cu 28% şi la gaz, cu 26%. Trebuie să fim atenţi la soluţiile PSD, aici sunt declaraţii politice”, a punctat Florin Cîțu.
Liderul Senatului spune că, dacă ne concetrăm doar pe acest sector, „pierdem lupta cu inflația în general”.
„Soluţiile pe care le vedem sunt comuniste. Noi nu am ieşit în stradă, în 1990, să scăpăm de cozi,, de la penurie care veneau de la plafoane la preţuri, ca să venim astăzi cu plafoane la preţuri. Asta este o prostie. Şi la fel, este o altă prostie la PSD cea cu marja de profit. (..) România are nevoie de capital. Cum să vii să condiţionezi profitul, printr-o decizie a guvernului, când tu vrei să ataci capitalul”, a adăugat el.
Florin Cîțu a atras atenția că a existat state care au intervenit prin reduceri de TVA, însă măsură nu a dus la scăderea prețului.
„Preţul este determinat, într-o economie de piaţă, de cerere şi ofertă. În Ungaria, a creat cozi la benzinării. Asta vrem, să aruncăm totul în aer, acum, când vine sezonul estival, să stea lumea la coadă să îşi cumpere benzină? Gândiţi-vă că nicio companie nu mai vine să aducă benzină în România, dacă noi plafonăm preţul, când poate ăs o vândă oriunde în Europa”, a punctat el.
Nu în ultimul rând, liberalul a pledat pentru o analiză serioasă și susține că PSD profită de situație „pentru a-și avansa o agendă politică”, dar „nu vine cu soluții reale pentru români”.
„PSD-iștii sunt toţi oameni care au lucrat la stat, nu au avut niciodată o companie. Un om, o companie îşi riscă propriul capital. Cum să spui unei companii că poţi să faci profit doar atât. Vă aduc aminte discursul lui Dragnea, care spunea exact ce spune astăzi Marcel Ciolacu, şi ar trebui să ne întrebăm dacă Marcel Ciolacu nu este Liviu Dragnea, astăzi, pentru că ne spunea la fel, multinaţionalele nu plătesc impozite, plătesc doar 1%, Marcel Ciolacu ne spun că plătesc 0,8%. Nu este adevărat. Dacă vorbim de solidaritate, în plină pandemie, companiile cu capital privat, capital străin, companii mici, mari, au plătit în avans la bugetul de stat impozite, pentru a-şi ajuta pe români”, a mai afirmat Florin Cîțu.