O șoferiță din Bihor se află în stare gravă la spital după ce o creangă a intrat prin parbrizul mașinii și i s-a înfipt în bazin

O șoferiță din Bihor se află în stare gravă la spital după ce o creangă a intrat prin parbrizul mașinii și i s-a înfipt în bazin
Foto simbol: ISU / Facebook

O femeie din Bihor se află în stare gravă la spital, după ce o creangă a pătruns prin parbrizul mașinii și i s-a înfipt în bazin. Accidentul a avut loc pe DN1H, în zona localității Peștiș, județul Bihor.

Trei echipaje de salvare și echipajul de Descarcerare de la ISU Crișana Bihor au intervenit la fața locului. A fost alertat și elicopterul SMURD.

Victima a fost preluată de elicopterul SMURD

„Femeia era în imposibilitatea de a ieși din autoturism, creanga care a pătruns prin parbriz fiindu-i înfiptă la nivelul bazinului.

Pompierii au eliberat pacienta din mașină cu ajutorul echipamentelor și accesoriilor de descarcerare, iar echipajul paramedical și cel medical i-au acordat îngrijirile necesare”, a spus camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, potrivit digi24.ro.

În prezent, femeia primește îngrijiri medicale la UPU Oradea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`