Mara Mareș și Tineretul Național Liberal au elaborat o propunere legislativă pentru reglementarea sporturilor electronice în România. Odată cu acest demers și cu definirea activităților care alcătuiesc industria Esports, spune TNL, țara noastră va deveni rapid unul dintre liderii din UE în domeniu.
Expunerea de motive și propunerea legislativă a TNL pot fi consultate integral AICI
Potrivit TNL, prin acest proiect de act normativ se vor recunoaște în mod oficial sporturile electronice și se va stabili cadrul legislativ cu privire la activitățile prin care se desfășoară așa-numitele Esports în România și drepturile de care se bucură persoanele implicate în industria de profil, în special cele privind protejarea muncii lor și a exercitării activității în condiții legale.
„În acest sens, odată cu reglementarea sporturilor electronice și definirea activităților care alcătuiesc industria Esports, România va deveni rapid unul dintre liderii din Uniunea Europeană în domeniul sporturilor electronice, având în vedere atât interesul crescut al jucătorilor, cât și al organizatorilor și al investitorilor în industria Esports”, spune TNL.
Liberalii consideră că, din punct de vedere economic, recunoașterea Esports va declanșa un efect în lanț în ecosistemul din jurul industriei, prin generarea de venituri consistente și extinderea afacerilor în acest domeniu, odată ce se înlătură scepticismul investitorilor și al partenerilor cauzat de lipsa de recunoaștere oficială a sporturilor electronice în România.
„Prin această recunoaștere, România va fi printre primele țări din Uniunea Europeană în acest demers și va deschide drumul către un adevărat hub în domeniul sporturilor electronice în Europa, prin punerea României pe harta competițiilor internaționale de înalt nivel și înființarea unei echipe naționale de jucători profesioniști care să reprezinte țara la competițiile internaționale și olimpiade. Mai mult, statul român va încuraja tinerii pasionați de acest tip de sport să își dezvolte competențele și să performeze printr-o carieră sportivă de viitor, în condițiile în care sporturile electronice sunt în plină expansiune globală”, se mai arată în comunicatul TNL.
Schimbările propuse, a continuat TNL, vor atrage atât investiții străine în industria Esports, cât și taxe și impozite la bugetul de stat, prin taxarea veniturilor obținute de către persoanele implicate în industrie
„Odată stabilită existența de sine stătătoare a sporturilor electronice, se vor putea elabora reglementări subsecvente prin intermediul asociațiilor de profil, în ceea ce privește relațiile de muncă și posibilitățile de colaborare între jucători și cluburi sportive, precum și acordarea unor facilități pentru dezvoltarea unei echipe naționale care să reprezinte România la competițiile sportive”, a mai precizat TNL.