Cehia propune un plan Marshall pentru reconstrucția Ucrainei

Cehia propune un plan Marshall pentru reconstrucția Ucrainei
Foto: Hepta.ro / Sputnik / Viktor Antonyuk

Prim-ministrul Republicii Cehe, Petr Fiala, a anunțat miercuri că preşedinţia cehă a Consiliului Uniunii Europene va acorda prioritate implementării unui summit care vizează reconstrucţia Ucrainei şi lansării unui plan Marshall pentru țara în cauză.

„Am dori să organizăm un summit privind reconstrucţia postbelică a Ucrainei cu un plan Marshall, în prezenţa preşedintelui ucrainean Zelenski” a declarat prim-ministrul ceh, conform AFP, citat de Agerpres.

Plan Marshall pentru reconstrucția Ucrainei

Prim-ministrul Republicii Cehe a precizat că pacea reprezintă o condiţie prealabilă în ceea ce privește organizarea unui summit de acest fel.

Premierul a menționat că: „Gestionarea crizei refugiaţilor, reconstrucţia postbelică a Ucrainei, securitatea energetică, consolidarea apărării europene şi a securităţii în spaţiul cibernetic” vor reprezenta câteva din priorităţile noii preşedinţii.

Până în prezent, Cehia a găzduit 300.000 de refugiaţi ucraineni şi a furnizat arme Ucrainei în valoare de 142 de milioane de euro.

„Va trebui să facem presiuni în continuare asupra Rusiei, să păstrăm unitatea europeană în această chestiune şi să sprijinim în continuare Ucraina”, a mai specificat premierul.

  Cehia va prelua de la Franţa preşedinţia Consiliului Uniunii Europene şi o va preda Suediei la 1 ianuarie 2023. În prezent Cehia are o populaţie de 10,5 milioane de locuitori.

Ucraina are nevoie de un Plan Marshall actualizat

În același context, în luna aprilie comisarul european pentru Buget, Johannes Hahn, a susținut că Ucraina va avea nevoie de un Plan Marshall actualizat ca să poată să se recupereze rapid și nu în decenii. Din cauza distrugerilor din întreaga țară, milioane de culturi de plante nu vor fi recoltate în acest an.

După o lună de război, ministrul economiei din Ucraina, Iulia Sviridenko, a evaluat la 564,9 miliarde de dolari (515,8 de miliarde de euro la cursul actual – n.r.) „impactul direct al distrugerilor”, la care se adaugă „efectele indirecte ale luptelor” asupra economiei.

Johannes Hahn susține că sprijinirea Ucrainei printr-un Plan Marshall actualizat ar putea duce la o convergenţă mai rapidă a Kievului cu Uniunea Europeană. Pentru aceasta, însă, spune el, va fi nevoie și de implicarea ţărilor din G20.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`