Politică - 14 dec, 17:27
Sebastian Ghiță a ajuns vineri dimineața la sediul DNA Ploiești unde este audiat în dosarul în care e cercetat, sub control judiciar, de fapte de corupție, informează B1 TV.
Declarații în fața procurorilor va da și Alexandru Iacobescu, unul dintre administratorii firmelor sale pe care s-a pus sechestru.
Tot vineri, Sebastian Ghiță așteaptă și decizia Înaltei Curți e Casați și Justiție în privința controlului judiciar.
În momentul în care au fost extinse cercetările, procurorul de caz a dispus ca Ghiță să nu părăsească orașul Ploiești și să nu își exercite funcția de deputat.