După ce Laurențiu Reghecampf a încheiat contractul cu Universitatea Craiova, Anamaria Prodan și-a făcut publică reacția asupra acestui eveniment, notează Click.
Potrivit managerului său, Reghecampf se află într-un moment sensibil al carierei sale, iar următorul său loc de muncă ar putea conta foarte mult pentru viitorul său în lumea fotbalului.
Vezi această postare pe Instagram
Chiar dacă trec prin procesul de divorț, agentul FIFA speră ca antrenorul să nu rămână foarte mult fără loc de muncă. De asemena, a subliniat că următoarea echipă este decisivă pentru cariera antrenorului. Dacă va coordona o echipă ce nu va vea rezultate, zilele lui Reghe ca antrenor s-ar putea să fie numărate.
„Când nu ai rezultate, ca antrenor, ești demis. Asta e viața. Vă spun sincer, eu mă rog pentru el să nu stea mult pe tușă și să-și găsească un angajament. Dar, și să reușească.
Dacă va mai prelua o echipă din România și nu va reuși, atunci va fi compromis, și profesional și personal. De ce? Pentru că de cinci-șase ani nu a mai avut nicio performanță, nici nu mai știu exact, am pierdut șirul anilor. Cred că din Arabia, de la Al Hilal, când a jucat finala Champions League Asia, deci sunt mai mulți ani”
Anamaria Prodan a asociat momentele dificile din carieră cu alegerile pe care le-a făcut antrenorul în viața personală.
„E greu să te mai concentrezi la fotbal, când ești mai mult cu gândul la amante, la cum să-ți furi familia. El a avut rezultate doar atunci când a fost liniștit.
Și-a distrus munca în ultimii ani. A crezut că a atins cerul cu mâna și a ajuns milionar, dar nu este deloc așa. Este jenant să ajungi să te dea afară din Arabia Saudită”, a mai subliniat Anamaria Prodan.
În timpul aflării sale la FCSB, Laurențiu Reghecampf a avut succes în plan profesional, reușind să obțină cu echipa două titluri.