Anchetatorii nu au găsit încă suspecţi în cazul prăbușirii avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei

Anchetatorii nu au găsit încă suspecţi în cazul prăbușirii avionului companiei Malaysia Airlines în estul Ucrainei
Foto: independent.co.uk

La aproape un an de la prăbușirea avionului companiei Malaysia Airlines pe un câmp din Ucraina, anchetatorii nu au identificat încă suspecţi în acest caz.

Procurorul olandez care coordonează investigaţia internaţională în acest caz, Fred Westerbeke, a anunțat că probele descoperite nu au fost suficiente pentru identificarea unor posibili suspecţi, informează Associated Press.

Fred Westerbeke a precizat doar că există câteva „persoane de interes” pe care investigatorii le au în vedere, dar a refuzat să dea alte detalii despre posibilii suspecţi.

Totodată, procurorul a declarat că investigaţia va dura, cel mai probail, până la finalul anului.

Avionul aparținând companieie Malaysia Airlinesc care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur a fost doborât pe 17 iulie 2014 pe un câmp din estul Ucrainei,

Toți cei 298 de pasageri aflaţi la bordul avionului au murit.

Potrivit comisiei care investighează cazul, cel mai acceptabil scenariu al prăbuşirii este că avionul a fost doborât de o rachetă sol-aer. Atât rebelii pro-ruşi, cât şi forţele ucrainiene care se luptau în zonă la acea vreme au negat implicarea în provocarea acestui incident aviatic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`