Eveniment
Guvernul a decis, în ședința de miercuri, deblocarea de fonduri totale de 145.868 lei din bugetul Ministerului Apărării, informează Mediafax.
Fondurile sunt destinate derulării în termen a proiectelor comune stabilite cu NATO şi SUA, şi pentru achiziţionarea avioanelor multirol şi securizarea bazei militare de la Deveselu.
Potrivit Executivului, măsura va permite continuarea finanţării programului Avion multirol al Forţelor Aeriene Române, implementarea Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii de reacţie a Alianţei (RAP), finalizarea securizării Bazei Militare de la Deveselu, precum şi asigurarea condiţiilor necesare continuării exerciţiilor planificate pe anul 2015 şi a creşterii nivelului de instruire a structurilor militare.