Așa-numită Republica Populară Donețk, întreținută cu banii rușilor. Oamenii sunt nevoiți să doneze o parte din salariile lor

Așa-numită Republica Populară Donețk, întreținută cu banii rușilor. Oamenii sunt nevoiți să doneze o parte din salariile lor
Foto: ZUMA Press Wire/dpa.

În Rusia, angajaților li se cere să transfere o parte din salariile lor pentru a sprijini așa-numită Republica Populară Donețk. Strângeri de fonduri se realizează prin intermediul Federației Sindicatelor Independente din Rusia, anunță reprezentanții „Eastern Human Rights Group” pe rețelele de socializare.

Rușii donează bani armatei din Donbas

„În Federația Rusă, se desfășoară o campanie de sprijinire a orașelor aflate sub controlul grupurilor armate ilegale. De exemplu, la întreprinderile din Bașcorostan (Bașchiria), angajații întreprinderilor sunt obligați să transfere lunar de la 5% la 10% din salarii pentru a sprijini trupele militare”, se arată în postarea Eastern Human Rights Group.

Acum câteva zile, un agent al Kremlinului care a creat 20 de platforme de știri pro-ruse a fost descoperit și „neutralizat” de ofițerii Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), informează presa ucraineană.

Agentul Kremlinului, demascat de SBU

Potrivit sursei citate, un bărbat de la Kiev colabora cu securiștii ruși. Misiunea acestuia constând în răspândirea ideilor „lumii ruse” pe teritoriul țării vecine.

Pentru a face acest lucru, bărbatului i s-a dat sarcina de a crea peste 20 de site-uri. Platformele create justificau în mod regulat agresiunea armată a Federației Ruse. În plus, în astfel de publicații au fost scrise falsuri despre Forțele Armate ale Ucrainei pentru a destabiliza situația din țară.

În același timp, un număr de 31.500 de invadatori ruși au fost lichidați de armata ucraineană, de la începutul războiului, informează Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei pe rețelele de socializare.

„Inamicul a suferit cele mai mari pierderi în direcția Slaviansk. Datele sunt în curs de precizare”, precizează reprezentanții Statul Major.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:00 - Cetățenii din Nepal sau Sri Lanka vor putea lucra ca șoferi de taxi, Uber sau Bolt. Se schimbă regulile de obținere a atestatului
23:49 - Turiști salvați de pe traseul Via Transilvanica / Salvamontiștii au intervenit și pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat și a căzut când vizita o cascadă din zona Cotârgași
23:34 - Mii de șoferi români circulă pe benzile destinate transportului în comun. Ce sancțiuni riscă conform Codului Rutier
23:22 - Fostul premier indian Manhmohan Singh a murit la 92 de ani. Este considerat arhitectul reformelor care au liberalizat economia țării și au deschis-o către lume
22:55 - Doi copii din Satu Mare și Sibiu au fost dați dispăruți. Autoritățile fac apel la ajutorul populației
22:50 - RO-Alert în Tulcea după observarea unui „semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni”, anunță MApN: „Aeronavele de luptă au fost pregătite de intervenție”
22:34 - Cum au fost păcăliți cei din Hezbollah să cumpere mii de pagere-capcană. Doi foști agenți Mossad dezvăluie detalii de culise despre atacul care a cutremurat Libanul în septembrie
22:17 - Vladimir Putin susține că Joe Biden i-ar fi propus în 2021 să amâne aderarea Ucrainei la NATO cu 10-15 ani
22:06 - Aeroport din Yemen vizat de un atac israelian când se afla acolo și șeful OMS
21:34 - Claudiu Năsui: „Creșterea taxelor este deja plănuită, chiar dacă ați tot auzit promisiuni” / Ce taxe spune fostul ministru al Economiei că vor fi majorate