Elena Chiriac este una dintre cele mai faimoase concurente de la Survivor. Cu toate că s-a clasat pe locul doi, tânăra se consideră o adevărată învingătoare. Femeia a primit un un val de hate pe rețelele de socializare. Oamenii i-au reproșat mai multe lucruri, însă vedeta nu a cedat și a continuat să lupte pentru premiul cel mare.
Elena Chiriac a făcut dezvăluiri surprinzătoare. Ex-concurenta de la Survivor a vorbit deschis despre banii câștigați în cadrul celebrului show. Se pare că bruneta va investi o bună parte de bani în dezvoltarea personală.
„Vreau să mobilez apartamentul în care locuiesc, să îmi cumpăr o mașină și să investesc în tot ce înseamnă educația mea, dezvoltare personală pentru că am 20 de ani, o viață înainte și multe de învățat, iar pentru asta banii sunt necesari de cele mai multe ori. Educația nu este gratis în Anglia”, a precizat Elena Chiriac pentru FANATIK.
Vezi această postare pe Instagram
Chiar dacă a nu a reușit să obțină premiul cel mare. Elena Chiriac a încasat o sumă imensă de bani. Contractul tinerei a fost mai mult decât avantajos. Potrivit cancan, bruneta a câștigat 40.000 de euro pentru 20 de săptămâni petrecute în Republica Dominicana.
Deși are o săptămână de când s-a întors în România, tânăra a povestit pe rețelele de socializare că se reacomodează treptat. Încă nu poate dormi în pat, așa că și-a improvizat un loc pentru odihnă pe jos.
„Să vi-o zic pe aia mai bună, nici în pat nu dorm. Dorm pe lângă pat, mai exact, sunt pe jos, pentru că încă n-am ajuns la pasul ăsta. Nu glumesc. Nu pot să dorm pe saltea încă”, a explicat pe pagina ei de Instagram.
Vezi această postare pe Instagram
După eliminare, Elena Chiriac a mărturisit că marele premiu a ajuns la „cel mai potrivit om” și simte că viața îi pregătește altceva.
„Domnul Dan, mă gândesc că viața îmi pregătește altceva. Mi-am dorit atât de mult să câștig și se pare că e încă un locul doi pentru mine. Dar vă spun din toată inima că, dintre toți oamenii pe care i-am cunoscut aici, a câștigat cel mai potrivit om. Vă spun din tot sufletul meu!”, a spus Elena Chiriac în lacrimi, după ce a pierdut.
Vezi această postare pe Instagram
Elena Chiriac este multiplă campioană națională la Taekwondo, prezentatoare și model, iar în prezent studiază actoria la un colegiu din Londra.
Elena a fost învinsă în finală de rivalul său Alex Delea, plasându-se pe locul doi. Ea a avut parte de susținerea lumii pe parcursul concursului, dar au fost și persoane care nu și-au dorit câștigul acesteia. După întoarcerea din Republica Dominicană, tânăra mărturisește că se confruntă cu probleme de acomodare.
Vezi această postare pe Instagram