Guvernul vrea să-i pedepsească pe cei care vor să se îmbogățească din războaie și stări de alertă

Guvernul vrea să-i pedepsească pe cei care vor să se îmbogățească din războaie și stări de alertă
În imagine: Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. Sursă foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Amenzi uriașe pentru concurență neloială, prețuri „nejustificat de mari”, reducerea producției sau vânzărilor ori acumularea de mărfuri – sunt câteva dintre prevederile prevăzute într-o Ordonanță de Urgență. Proiectul vine într-un context în care inflația a depășit deja 14% și va continua să crească, mai ales pe fondul scumpirii combustibililor și energiei ca urmare a războiului din Ucraina.

Foarte mulți comercianți au profitat de disperarea oamenilor în perioada pandemiei

Consiliul Concurenței vrea astfel să incrimineze specula, așa cum mai mulți oficiali din actuala coaliție de guvernare au promis în repetate rânduri că se va întâmpla. Prevederile proiectului se vor aplica, totuși, doar în stare de război, de alertă, de urgență sau alte situații speciale reglementate prin lege.

ANAF este instituția care va trebui să realizeze o listă cu produsele și serviciile care intră în categoria de risc speculativ, în timp ce celelalte două instituții implicate în proceduri, adică Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor și Consiliul Concurenței se vor ocupa cu verificarea și amenzile.

Cornelia Nagy, șefa ONAC, urmărită penal într-un dosar legat de achiziţia de măști de protecție. Sursă foto: Pixabay

Ideea unei Legi a speculei a apărut din perioada pandemiei. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu declara la începutul lunii mai 2022 că în perioada pandemiei au fost foarte mulți cei care au profitat de situație și de diperarea oamenilor: „Pot să spun că a crescut cererea pentru măşti. Până la un punct e normal să crească preţul, dacă creşte cererea. E normal să se dubleze, să se tripleze sau crească de 10 ori? Despre genul acesta de situaţii vorbim. Când avem nişte creşteri peste ceea ce ar rezulta din simpla creştere a cererii.”

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, la începutul şedinţei de Guvern de miercuri, ca săptămâna viitoare să existe pe ordinea de zi a Guvernului Ordonanţa privind măsurile anti-speculă. Preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, a afirmat că există deja un text final care este pe circuitul de avizare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`