Consiliul Național de Integritate a anunțat, marți, declanșarea procedurii de selecție a președintelui Agenției Naționale de Integritate, urmând ca dosarele de candidatură să se depună până la data de 22 iulie.
Funcția a rămasă vacantă în urma demisiei lui Horia Georgescu, arestat preventiv în dosarul ANRP.
Concursul pentru ocuparea funcției de președinte al ANI constă într-o probă scrisă, care se va susține pe 24 august, la ora 12:00, și în susținerea interviului, care va avea loc pe 11 septembrie, ora 11:00.
„Dosarele de candidatură se depun până la data de 22 iulie 2015, de luni până vineri, între orele 9,00 — 16,30, la sediul Agenției Naționale de Integritate, situat în Bulevardul Lascăr Catargiu nr. 15, sector 1, București. Acestea vor conține documentele prevăzute la art. 12 din Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și/ sau vicepreședinte ai Agenției Naționale de Integritate, aprobat prin Hotărârea C.N.I. nr. 2/ 2007. Planurile de management pe baza cărora se vor susține interviurile se depun la sediul Agenției, în aceleași condiții ca dosarele de candidatură, începând cu data de 24 iulie 2015, până pe data de 14 august 2015, între orele 8,30 — 16,30”, se spune în comunicatul CNI citat de Agerpres.
Procedura de selecție constă în parcurgerea etapelor prevăzute de Legea 144/ 2007, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Regulamentul de desfășurare a concursului sau examenului pentru ocuparea funcțiilor de președinte și/ sau vicepreședinte ai ANI, adoptat prin Hotărârea nr. 2/ 2007 a Consiliului Național de Integritate, cu modificările și completările ulterioare.