Franţa s-a alăturat marţi programului de explorare a Lunii condus de Statele Unite, prin semnarea „acordurilor Artemis”, care prevăd în special crearea de „zone de securitate” pentru protejarea resurselor extraterestre, informează AFP.
După țări precum Canada, Japonia, Regatul Unit, Ucraina, Israel, Emiratele Arabe Unite și Brazilia, Franța este a 20- a țară care s-a alăturat acestui nou val a explorării spațiale, potrivit Centrului Naţional de Studii Spaţiale (CNES).
Philippe Baptiste, președintele CNES, a semnat la Washington o declarație cunoscută sub numele de „acordurile Artemis” , în prezența administratorului NASA, Bill Nelson. Programul spațial american intenționează să lanseze o nouă misiune pe Lună în anul 2025, la mai bine de 50 de ani după misiunea Apollo 11.
Totodată, programul prevede construirea unei staţii pe orbita lunară începând cu anul 2024, Lunar Gateway, care va servi drept releu în timpul călătoriilor între Pământ şi satelitul său natural, informează Digi24.
„Atât pentru comunitatea noastră ştiinţifică, cât şi pentru industria noastră, acest nou cadru va permite să facem faţă noilor provocări şi să ne numărăm în continuare printre marile puteri spaţiale”, a afirmat Philippe Baptiste.
O măsură mai controversată prevede posibilitatea delimitării „zonelor de securitate” pentru a evita „interferenţa dăunătoare” a unei terţe părţi, în special pentru protejarea exploatării resurselor, cum ar fi apa selenară. Cu toate acestea, tratatul din 1967 interzice orice „însuşire naţională” a acestor resurse, mai arată sursa citată.
„După analiza noastră, acordurile Artemis nu sunt în contradicţie cu tratatul din 1967”, a declarat Pascale Ultré-Guérard, directoare adjunctă de programe în cadrul departamentului de strategie al CNES.