Restricţiile de circulaţie pe Podul peste Dunăre de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, între km 155+415 – km 161+479 vo fi ridicate integral marţi, începând cu ora 14:00, anunţă CNAIR.
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, se va circula pe ambele căi de rulare. În toamnă, după încheierea sezonului estival, va continua următoarea etapă a lucrărilor de reabilitare a podului. Viteza legală pe pod este de 80 de km/h.
În luna mai, Compania de Autostrăzi atenționea că majoritatea șoferilor greșesc atunci când transmit datele pentru achitarea rovinietei sau peajulului aferent trecerii podului de la Fetești-Cernavodă. Abia după ce primesc amenda, solicită corecția, iar amenzile nu pot fi anulate decât de o instanșă de judecată.
„CNAIR adresează utilizatorilor rețelei de drumuri naționale și autostrăzi rugămintea de a verifica cu atenție datele de identificare ale vehiculelor înainte de achitarea rovinietei/peajului, indiferent de modalitatea aleasă (SMS, în punctele de distribuție, terminale asistate/neasistate, portaluri sau aplicații destinate telefoanelor mobile)”, a transmis instituția.