Mirel Rădoi, în vârstă de 34 de ani, care s-a întors la Steaua după 6 ani și jumătate, are emoții în această perioadă, având în vedere că s-a înscris la examenul de bacalaureat. Totodată, Rădoi este cel mai bogat elev din România, având o avere estimată la peste 15 milioane de euro.
Mirel Rădoi a susținut probele de competențe digitale și competente lingvistice, pe care le-a trecut fără probleme, iar la Limba Engleză a obținut calificativul maxim.
În schimb, Rădoi a fost criticat pentru că a acceptat să antreneze fără licență, însă dacă va reuși să ia titlul cu Steaua, acesta poate fi cel mai tânăr antrenor campion din istoria roș-albaștrilor.
„S-a înțeles greșit că vreau să antrenez fără licență. Nu e adevărat! Eu vreau să fac școală, la fel ca toată lumea. Urmează o perioadă foarte încărcată pentru noi, acum nu am timp să merg la școală, însă după ce se mai eliberează programul echipei voi merge la cursuri”, a promis antrenorul Stelei citat de sport.ro.
Radoi are nevoie de diploma de BAC pentru a se inscrie la cursurile de antrenori de la FRF, deoarece actul reprezintă un criteriu obligatoriu în dosarul pentru Școala de Antrenori.