Proaspeții absolvenți de liceu se pregătesc pentru Examenul Național de Bacalaureat 2022. Sesiunea iunie-iulie începe luni, cu probele de evaluare a competențelor, programate până în 16 iunie. La examen s-au înscris 126.454 de tineri, potrivit Ministerului Educației.
Conform datelor înregistrate și transmise de comisiile județene/comisia ISMB de organizare a examenului de bacalaureat, 126.454 de absolvenți de liceu – 111.329 din promoția curentă și 15.125 din seriile anterioare – s-au înscris pentru a susține probele (integral sau parțial, în funcție de rezultatele obținute în sesiunile anterioare și recunoscute ca atare) la examenul de bacalaureat 2022.
Evaluarea competenţelor lingvistice pentru limba română, limba maternă şi limba modernă, precum şi a celor digitale se face, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic, de aceeași specialitate, din unitatea de învățământ).
În cazul în care nu există cadre didactice de specialitate în unitatea respectivă de învăţământ, care pot fi desemnate în comisia de bacalaureat de evaluare a competențelor lingvistice și digitale sau acestea se află în incompatibilitate, profesorii examinatori vor fi selectaţi din alte școli, conform Ministerului Educației.
Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă și într-o limbă de circulaţie internaţională nu se exprimă prin note sau prin calificative admis/respins, ci prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în funcție de grilele naționale sau europene.
De asemenea, rezultatele evaluării la proba de evaluare a competenţelor digitale se exprimă tot prin stabilirea nivelului de competenţă, în raport cu standardele europene recunoscute în domeniu şi în conformitate cu prevederile metodologiei de examen.
Ministerul Educației precizează, într-un comunicat de presă, că în situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.
Probele sunt monitorizate audio-video.