Nicușor Dan a demis-o pe Gabriela Szabo. Primarul general va trimite Corpul de Control la CSM București

Nicușor Dan a demis-o pe Gabriela Szabo. Primarul general va trimite Corpul de Control la CSM București
Gabriela Szabo revine la conducerea CSM București. Primarul Nicușor Dan este obligat la plata de daune morale. Foto: Inquam Photos / Bogdan Danescu

Gabriela Szabo, până acum directorul general al Clubului Sportiv Municipal Bucureşti, va fi detaşată la conducerea Centrului Dalles, a anunțat, vineri, Primarul general al Capitalei. Nicușor Dan a mai spus că va trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM. „Actuala conducere a ratat obiective competiționale, a determinat plecarea unor oameni valoroși și a avut un management defectuos”, a explicat Dan.

Gabriela Szabo, demisă de la CSM București

„Am luat decizia de a schimba conducerea Clubului Sportiv Municipal București. Directorul general al CSM, Gabriela Szabo, va fi detașată la conducerea Centrului Dalles, iar în locul ei va fi numit interimar unul dintre directorii adjuncți.

Înainte de a lua această decizie, am discutat cu membrii Consiliului de Administrație al CSM București, iar concluzia a fost clară – schimbarea e necesară. Actuala conducere a ratat obiective competiționale, a determinat plecarea unor oameni valoroși și a avut un management defectuos (decizii pripite și fără consultare, dar și tergiversarea luării altor decizii, incapacitatea de a armoniza relațiile interne, abordări conflictuale în interacțiunile cu șefii secțiilor sportive).

În același timp, în urma semnalelor primite din interior, voi trimite Corpul de Control pentru a verifica activitatea CSM București.

Precizez că am toată prețuirea pentru performanțele sportive ale Gabrielei Szabo, dar decizia pe care am luat-o privește activitatea ei în fruntea CSM București”, a scris Nicușor Dan, pe Facebook.

Rezultate slabe pentru CSM București

CSM București a ratat câștigarea titlului, acesta ajungând la Rapid Bucureşti pentru prima dată în ultimii 19 ani, și așteaptă un wild card pentru a putea juca în ediția următoare a Ligii Campionilor.

În şedinţa de joi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), mai mulți consilieri generali au cerut schimbarea din funcţie a antrenorului Adrian Vasile.
Gabriela Szabo, a admis că nu au fost îndeplinite obiectivele de performanţă în ultimii doi ani de către echipa feminină de handbal.

„Este adevărat că Adi Vasile este antrenorul care pregăteşte această echipă de trei ani de zile. (…) Din 2019 clubul a trecut prin momente destul de dificile din punct de vedere financiar. (…) Acum suntem în aceeaşi situaţie, în sensul că clubul este tot cu restanţe la 90 de zile la plată atât la furnizori, cât şi la sportivi, cu excepţia echipei feminine unde, într-adevăr, am încercat să facem eforturi extraordinar de mari în aşa fel încât drumul spre performanţă al acestei echipe care ne reprezintă în Europa să fie impecabil din punct de vedere, şi din punct de vedere al salarizării, şi din punct de vedere al pregătirii. (…)

Nu este o situaţie foarte uşoară, dar da, şi eu sunt nemulţumită de activitatea echipei de handbal femini”, a afirmat Gabriela Szabo, în şedinţa CGMB, potrivit ziare.com.

Anterior, CSM București ratase calificarea în Final Four-ul ediției din acest an a Ligii Campionilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:15 - Irinel Columbeanu s-a atașat de o colegă de la azil. Ion Cassian a dezvăluit cine este: „E vecina lui, fostă profesoară!”
17:10 - Ce a pățit o femeie într-un aeroport din Turcia. A rămas sechestrată: „Unii dintre gardieni m-au îngrozit!”
17:04 - De 25 de ani, revista Biz scrie istorie în presă și evenimentele de business
16:59 - Județul din România unde poți cumpăra în această lună o casă cu doar 4.000 de euro. Ce include proprietatea și unde se află mai exact
16:50 - Ligia Deca: Am dublat bugetul programului „Primul student în familie”. Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate
16:40 - Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convocat pe 25 septembrie cu privire la starea tehnică a Planșeului Unirii și adoptarea de măsuri pentru demararea lucrărilor de reabilitare (FOTO)
16:40 - Geoană sare în apărarea nevăzătorilor: Guvernanții nu fac destul ca nevăzătorii să aibă o „viață demnă”
16:30 - Accesorii sanitare de baie care revoluționează designul și funcționalitatea
16:29 - Silvia Dinică (USR) îl contrazice pe managerul firmei de catering, după ce peste 100 de elevi s-au intoxicat cu ”Masa caldă” de la școală: „Nu cred că cineva poate să contamineze toate acele porții, ca să-i facă cuiva rău” (VIDEO)
16:24 - Aplicația Telegram a fost interzisă în Ucraina. Există riscul ca serviciile ruse să poată intercepta mesajele militarilor