Sportiva Ana Maria Brânză a dat primele declarații după medaliile de aur obținute atât la proba de individual, cât și cu echipa de spadă.
Spadasina spune că se bucură mai mult pentru medalia obținută cu echipa, decât pentru cea la individual.
„Este un rezultat mare obţinut cu echipa şi pot spune că mă bucur mai mult chiar decât pentru medalia de la individual. Bucuria este cu atât mai mare cu cât imnul României a răsunat în Christall Hall din Baku într-o zi specială – Ziua Drapelului. Bineînţeles că nu am fi putut face singure toate lucururile acestea. Noi suntem diamantul şlefuit, dar în spatele nostru se află o întreagă armată. Sunt antrenorii, medicii, colegele noastre, familiile care ne iubesc şi ne susţin necondiţionat. Sunt suporterii noştri care ne-au susţinut din sală. Vom continua să muncim în aceeaşi echipă frumoasă cu speranţa că şi rezultatele vor fi pe măsură”, spune Brânză.
Pe de altă parte, Simona Gherman declară că finala nu a fost dificilă, în comparație cu semifinala, dar „a contat extrem de mult că toate ne-am ţinut de tactică, fără ratări şi s-a văzut că rezultatul ne-a fost favorabil”, scrie Mediafax.
Echipa României de spadă, formată din Ana Maria Brânză, Simona Gherman, Simona Pop şi Amalia Tătăran, a câştigat medalia de aur la Jocurile Europene de la Baku, după ce a învins formaţia Estoniei, scor 31-25.
România mai are două medalii la acest sport – bronz la scrimă pentru Simona Gherman și argint pentru Tiberiu Dolniceanu.