Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre masa în școli pentru elevi: „Poate face diferenţa între decizia părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală sau nu”

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, despre masa în școli pentru elevi: „Poate face diferenţa între decizia părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală sau nu”
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a declarat luni că masa in şcoli poate face diferenţa între deciziile părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală sau nu, precizând că ministerul pe care îl conduce este concentrat pe implementarea unor măsuri cuprinzătoare pentru reducerea abandonului școlar.

Drept urmare, 1.415 şcoli au fost alese după o etapă preliminară pentru o finanţare de până la 200.000 de euro, care include implementarea unui program de masă în școală. 80% dintre aceste şcoli se află în mediul rural, potrivit Digi24.

Ministrul Educației vrea masă în școli pentru elevi

Ministrul a participat la o dezbatere la Palatul Parlamentului, în cadrul căreia World Vision a prezentat concluziile unui studiu în care unul din zece copii de la sate nu frecventează în prezent nicio instituție de învățământ.

Cu toate acestea, doi din zece copii susțin că familia le asigură doar uneori sau nu le asigură niciodată suficientă mâncare.

„Masa în şcoli este cea care de multe ori poate face diferenţa, mai ales în mediul rural, între decizia părinţilor de a-şi trimite copiii la şcoală sau nu. (…) Lucrul acesta se corelează, din păcate, cu datele prezentate în Monitorul Educaţiei, conform căruia, în anul 2020, rata de părăsire timpurie a şcolii în România a fost de 15,6%, în condiţiile în care la nivel european a fost de 9,9%.

Mai grav este că diferenţele sunt extrem de mari între urban şi rural. Sunt diferenţe care nu se mai întâlnesc în niciun alt stat european. În mediul rural, la nivelul anului 2020, cu o medie naţională foarte mare de 15,6%, rata de părăsire timpurie a şcolii a fost de 23%, iar în mediul urban de puţin peste 5%. La nivel european diferenţele sunt foarte mici, între 10 – 11%”, a explicat ministrul.

Sorin Cîmpeanu a precizat că Ministerul Educației intenționează să implementeze măsuri pentru reducerea abandonului școlar. În prima rundă au fost selectate 1.415 școli pentru o finanțare de până la 200.000 de euro, ce include implementarea unui program de masă în şcoală.

212 milioane de euro alocate pentru masa elevilor din învăţământul primar

De asemenea, Ministerul Educației propune implementarea programului național „ Masă sănătoasă în școli ”, care va fi finanțat cu un milion de euro din fonduri naționale și internaționale, atât rambursabile, cât și nerambursabile, și se va derula în perioada 2022-2027 .

Prin Programul POEO este prevăzută o sumă de 212 milioane de euro pentru asigurarea mesei în şcoli, potrivit ministrului.

„Chiar astăzi, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene transmite către Comisia Europeană această propunere din care cele 212 milioane de euro alocate pentru masa elevilor din învăţământul primar vor face parte din programul care va fi disponibil pentru România”, a precizat Cîmpeanu.

Ministrul a atras o atenție deosebită asupra faptului că, începând cu luna septembrie, elevii vor putea studia în cadrul disciplinei Educaţie pentru viaţă şi un modul referitor la alimentaţia sănătoasă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:11 - Accident cu patru mașini pe cel mai aglomerat bulevard din București: Circulația rutieră se desfășoară pe o singură bandă
22:03 - O firmă din China scoate la vânzare bilete pentru o expediție în spațiu. Care este prețul pe care trebuie să îl plătească o persoană
22:02 - România face teste pentru producția proprie de stridii în Marea Neagră. Experimentul este desfășurat cu un specialist din Italia
22:02 - Ludovic Orban: Cine votează cu Simion la prezidențiale, de fapt, votează cu Ciolacu (VIDEO)
21:59 - Ludovic Orban, despre AUR: „Ăla nu este partid, ăla este, practic, o încropeală politică în care nu contează decât un singur om, care este antidemocrație, iar acel om n-are niciun istoric, n-a făcut nimic la viața lui” (VIDEO)
21:48 - Ludovic Orban, după ce liderul PNL i-a cerut lui Lasconi să se retragă: “Ciucă trebuie să țină ciocu’ mic. Și eu îi spun nea Ciucă, retrage-te pentru că te chinui degeaba. Distrugi și mai tare imaginea liberalismului” (VIDEO)
21:36 - Elon Musk pregătește mașini electrice mai ieftine pentru anul viitor
21:34 - Orban: Nu vi se pare ciudat că în afară de Ciolacu sunt atâția iepuri printre candidați? Geoană, fost PSD-ist, Cristi Diaconescu, fost PSD-ist, Ana Birchall, fostă PSD-istă, Ciucă, cel mai mare iepure, și iepurele adevărat – Simion (VIDEO)
21:31 - Expunerea la lumină, pe timp de noapte, poate avea efecte grave asupra organismului. Ce boli putem dezvolta din cauza poluării luminoase
21:16 - Care e suma uriașă pe care ar fi plătit-o Laura Crișan pentru asasinarea tatălui său