Bogdan Aurescu, la Trilaterala România – Polonia – Turcia. Discuții despre agresiunea rusă, cum poate fi ajutată Ucraina, consolidarea NATO și aderarea Finlandei și Suediei la alianță (FOTO)

Bogdan Aurescu, la Trilaterala România - Polonia - Turcia. Discuții despre agresiunea rusă, cum poate fi ajutată Ucraina, consolidarea NATO și aderarea Finlandei și Suediei la alianță (FOTO)
Foto: Bogdan Aurescu / Twitter

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a participat, vineri, la reuniunea Trilateralei pe teme de securitate România – Polonia – Turcia, de la Istanbul. Discuțiile purtate între Aurescu, Mevlüt Çavuşoğlu, omologul său turc, și Zbigniew Rau, omologul polonez, s-au concentrat pe situația generată de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, pe deciziile ce urmează a fi luate la summitul NATO de la Madrid și pe consolidarea dialogului dintre cele trei state, prin implementarea de noi proiecte.

Reuniunea Trilateralei a avut loc în contextul situației speciale de securitate generate de agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei și în contextul aniversării în 2022 a 10 ani de la crearea acestui format. De precizat că prima reuniune a Trilateralei România – Polonia – Turcia a avut loc la inițiativa lui Bogdan Aurescu, la acea vreme secretar de stat pentru afaceri strategice.

Aurescu, discuții cu omologii din Polonia și Turcia despre războiul declanșat de Rusia în Ucraina

La finalul întrevederii, Bogdan Aurescu a declarat că dialogul a fost unul cu atât mai necesar date fiind „numeroasele amenințări și provocări” din vecinătate cu care ne confruntăm.

Ca aliați în Flacul Estic al NATO, a susținut ministrul român, toate cele trei state sunt îngrijorare de efectul destabilizator pe care l-a produs agresiunea ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei. Parametrii arhitecturii de securitate euro-atlantice au fost afectați și „datoria noastră e, pe de o parte, să consolidăm securitatea euro-atlantică și, de cealaltă parte, să protejăm ordinea internațională bazată pe reguli”.

„Suntem acum într-o realitate complet diferită decât cea în care eram acum două luni. E o amenințare fără precedent căreia trebuie să-i face față în consecință. Eu am subliniat în discuțiile nostre că sarcina noastră cea mai importantă acum, ca aliați, e să protejăm securitatea euro-atlantică pe termen lung”, a declarat ministrul Bogdan Aurescu, la finalul Trilteralei.

Bogdan Aurescu a vorbit apoi despre sprijinul umanitar acordat de România Ucrainei și celor peste un milion de refugiați ucraineni care au trecut granița noastră.

De asemenea, ministrul a vorbit despre ajutorul pe care îl dăm Ucrainei facilitând exporturile de produse ucrainene, inclusiv cereale, prin porturile noastre de la Dunăre și Marea Neagră, mai ales prin Portul Constanța, cel mai mare de la Marea Neagră.

De altfel, cei trei miniștri au discutat azi despre cum se poate crea un coridor pentru a facilita transportul de produse agricole ucrainene în alte state, asta însemnând și protejarea navelor comerciate de minele ”plantate” în mare.

Totodată, Aurescu a vorbit și de sprijinul ce trebuie acordat, mai ales în acest context, partenerilor noștri Republica Moldova și Georgia.

Despre summitul NATO de la Madrid și Noul Concept Strategic

De asemenea, ei au discutat despre deciziile ce trebuie luate la summitul de la Madrid din iunie, inclusiv despre Noul Concept Startegic al NATO, care trebuie să stabilească de o manieră clară obiectivele alianței pentru următorul deceniu.

„Pentru noi, pentru România, cel mai important și prioritatea centrală pentru summitul de la Madrid din iunie e să luăm decizii ferme, ca alianță, pentru a consolida postura de apărare și descurajare pe Flancul Estic pe termen lung, acest lucru de o manieră echilibrată și unitară de la Marea Baltică la Marea Neagră mai ales în sud, unde se află România.

Noul grup de luptă dispus în România e un prim pas important în această direcție”, a continuat ministrul român de Externe.

Despre Noul Concept Strategic al NATO, Aurescu a spus spus că „în viziunea României, trebuie să fie ambițios, să dea prioritate răspunsului colectiv și să definească Rusia ca o amenințare. (…) Trebuie să facem NATO mai puternică, mai unită și mai capabilă să facă față provocărilor ce vor urma”.

Discuții Aurescu – Çavuşoğlu – Rau despre aderarea Finlandei și Suediei la NATO

Miniștrii de Externe din România, Turcia și Polonia au vorbit, de asemenea, despre aderarea Finlandei și Suediei la NATO, Aurescu punctând că țara noastră susține ferm politica „Ușilor deschise” ale alianței.

„Am apreciat eforturile pentru un dialog constructiv, eforturi ce se află în desfășurare, și sperăm ca dialogul să aibă curând rezultate concrete și pozitive. Sunt în dialog direct, am vorbit chiar ieri, cu colegii mei din Suedia și Finlanda, așa că sperăm să avem vești bune curând”, a mai spus Bogdan Aurescu, la finalul Trilateralei.

De asemenea, acesta a precizat că a vorbit cu omologii săi din Polonia și Turcia și despre acest format, precum și despre modul în care el poate fi consolidat prin proiecte viitoare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)