Angelo Massone, acţionarul majoritar al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, a fost sancţionat de Comisia de Disciplină a FRF cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru 10 luni şi 30.000 de lei penalitate sportivă în urma unei sesizări a Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA).
„În temeiul art. 52 al. 2 şi 4 lit. b din RD se sancţionează pârâtul Angelo Massone cu interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru 10 (zece) luni şi i se aplică penalitate sportivă de 30.000 de lei”, este menționat în soluția comisiei.
Massone a fost reclamat de CCA pentru declaraţiile calomnioase făcute prin intermediul mass-media la adresa abitrajului românesc, potrivit Mediafax.
La finala meciului Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Viitorul din 5 aprilie, Massone a spus că echipa sa a fost dezavantajată de arbitraj, precizând că prestația brigăzii a fost o „hoție pe față”.