Armata rusă pierde faima, comite tot mai multe erori. Generalul Cristian Barbu: „Au dovedit incapacitatea lor de a duce profesionist acest război”

Armata rusă pierde faima, comite tot mai multe erori. Generalul Cristian Barbu: „Au dovedit incapacitatea lor de a duce profesionist acest război”
Rușii sunt revoltați de apariția unui videoclip în care armata liderului de la Kremlin este ironizată. Foto: Hepta - DPA Images

Consilierul ministrului Apărării Naționale, generalul Cristian Barbu, a făcut o analiză asupra greșelilor făcute de armata rusă în Ucraina, comunică Adevărul.

Fostul rector și comandant al Academiei Tehnice Militare, a consemnat motivele pentru care armata rusă nu înregistrează progrese pe câmpul de luptă.

Dovezi că armata rusă comite multe erori

O primă dovadă a insuccesului este faptul că armata este criticată chiar de analiștii politici ruși și persoanele apropiate de Putin: „Acest lucru arată că cel mai probabil campania nu a fost dorită şi cerută de Şoigu şi de generali, ci mai sus, direct de către Putin”, spune generalul Cristian Barbu.

De multe ori, ofițerii ruși sunt depășiți de situație: „Pe de o parte vorbim de incompetenţă, pentru că eu sunt convins că dacă Putin ştia realitatea din Ucraina nu cred că pornea războiul. Sau dacă îl pornea, îl pornea altfel şi nu cred că numai după mintea mea. Ei au făcut şi o greşeală pe care nu o mai făcuse nimeni de 3.000 de ani. Au pornit atacul inclusiv din Belarus, unde nu aveau nimic în spate, logistică, susţinere. Belarusul nu i-a susţinut, iar ei au rămas cumva rupţi de bazele din Belarus. Pe de altă parte, au plecat ca la defilare, cu tancurile pe autostradă, goneau cu viteză să vădă care ajunge primul la sosire, parcă erau la liniuţe”, consideră generalul Barbu.

Drept dovadă sunt înfrângerile suferite, precum cea de la traversarea râului Siverski-Doneţk.

Tot din seria erorilor face parte și coloana de mijloace militare expusă: „Primul exemplu este cu coloana aceea infinită de aproape 60 de kilometri cu tot felul de mijloace militare. Coloana a stat neclintită preţ de o săptămână, ceea ce e o greşeală fantastică. Apoi, desantul aerian de la aeroportul de lângă Kiev a fost iar o greşeală extraordinară. Bomboana de pe prăjitură a fost cu crucişătorul Moskva”

„Au dovedit incapacitatea lor de a duce profesionist acest război”

Generalul a explicat că totul pornește de la incompetența rușilor.

„Deci, fie n-au avut informaţii şi atunci a trebuit să facă ceva, dar au dovedit incapacitatea lor de a duce profesionist acest război. Şi în al doilea rând, probabil că au fost unii pe acolo să zică: domne, ne mor oamenii, nu ştiu ce”

De semenea, Cristian Barbu a vorbit despre armele lor, menționând că Rusia are arme serioase, dar nu multe. Militarii nu sunt suficient instruiți, ceea ce se reflectă asupra modului de utilizare a armamentului.

„Sunt unii ofiţeri de clasa medie ca pregătire şi ca şi cunoştinţe noi care au fost puşi în fruntea unor detaşamente mari de tip batalion sau poate regrupare de batalion care nu şi-au dat seama cum este războiul modern”

Concluzia nu poate fi decât una singură. „Par uşor neinstruiti, par neatenţi, au chestia asta de autosuficienţă, gen  «lasă, băi, că ştim noi cum.»  Aceea este autosuficienţă, pentru că ei aveau cu ce să distrugă rachetele alea. Dar ori că erau prea întârziaţi, ori dormeau, ori că erau băuţi, cert este că au greşit fantastic”, subliniază generalul.

Pe lângă nepregătire, Rusia începe să fie tot mai izolată. Acest fapt a fost remarcat pe 9 mai, sărbătoarea care a decurs fără niciun invitat străin și cu un discurs modest al liderului.

„După cum l-am văzut pe Putin, probabil nu a fost într-o formă fizică suficient de stabilă încât să îi permită să invite şi pe alţii. Era posibil şi să se descopere faptul că nu e in toate forţele lui fizice. Şi chestia asta mă duce cu gândul că s-ar putea să se apropie acea intervenţie chirurgicală sau ceva. Putea să îi cheme foarte bine, să arate întregului glob că are susţinători şi nu e singur pe pământ. Dimpotrivă, a arătat că e singur pe pământ. Lukaseko e cel care a fost muştruluit puternic de Putin pentru faptul că n-a susţinut acţiunea militară nici măcar cu logistică”, a spus el.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
17:53 - Marcel Ciolacu: „Două vești excelente pe ziua de azi! Aderarea completă a României la spațiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles și românii vor călători fără vize în SUA, de anul viitor”
17:48 - Sindicatul Polițiștilor Dolj îl promovează fățiș pe Cătălin Georgescu, chiar dacă propaganda politică este incompatibilă cu Statutul Polițistului (VIDEO)
17:44 - Ovidiu Cîmpean (PNL), după ce Iohannis a convocat CSAT după alegerile prezidențiale: „S-au încălcat anumite prevederi legale. Sper să se facă o anchetă serioasă în acest caz și la nivel european, dar și la noi” (VIDEO)
17:35 - Dominic Fritz: „Convocarea CSAT este încă un capitol trist în mandatul lui Iohannis” (VIDEO)
17:28 - DNSC, despre rețeaua care l-a propulsat pe Călin Georgescu în turul doi la alegeriele prezidențiale: „Am recomandat oficial instituţiilor publice să interzică aplicaţia TikTok”
17:20 - Ilie Bolojan, despre reducerea numărului de parlamentari la 300: În primele șase luni o vom propune. Dacă PNL nu propune această chestiune, îmi voi da demisia din funcția de președinte
17:19 - Românii vor putea călători în SUA, fără vize, din 2025. Ambasadorul Andrei Muraru: „România îndeplinește acum toate condițiile tehnice prevăzute de legislația americană”
17:03 - Florin Tănase și soția lui Florinel Coman au transmis mesaje de susținere pentru Călin Georgescu
16:59 - Cristina Prună (USR): „Noi în campania electorală am spus că există ferme de trolli, că ar trebui ca instituțiile statului să investigheze lucrul acesta și abia acum avem CSAT. Am fost luați la mișto atunci” (VIDEO)
16:58 - Thomas Moldovan (PSD), despre convocarea CSAT: „Nu trebuie să amestecăm politicul cu cybersecurity” (VIDEO)