România va exporta apă potabilă în Ungaria: Se vor livra, în medie, 22.000 mc/zi

România va exporta apă potabilă în Ungaria: Se vor livra, în medie, 22.000 mc/zi
Foto: cugetliber.ro

Ungaria va importa apă potabilă din România. În acest sens va fi construită, începând de luna viitoare, o conduct de 33 de kilometric între Arad și Bekes.

Parteneraiatul a fost semnat încă de acum 4 ani, iar investiția, plătită de Budapesta, se ridică la suma de 10 milioane de euro.

”Pentru această lucrare, constructorul are la dispoziţie un an, data preconizată pentru finalizare fiind 30 iunie 2016. După această dată, şi după execuţia probelor, livrarea de apă către Ungaria se va face la preţul ce urmează a fi stabilit conform unei formule de calcul şi care va fi actualizat în momentul începerii livrării. Se vor livra, în medie, 22.000 mc/zi, dar maximum 30.000 mc/zi”, a declarat Purtătorul de cuvânt al companiei de Apă Arad, Oana Hantig, transmite Mediafax

În zona Bekes, pânza freatică oferă apă de calitate inferioară, nu respectă normele europene, fiind contaminată cu arseniu.

Judeţul Arad foloseşte în acest moment 30 la sută din disponibilul de apă potabilă, urmând ca 30 la sută să fie furnizată în Ungaria, iar judeţului Arad să-i rămână o rezervă de 40 la sută.

 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`