Ministrul Finanțelor Publice a declarat, miercuri, că deficitul bugetar va depăși ținta ajumată de autoritpțile de la Bucurelti, de 1,2% din PIB în 2016, ca urmare a aplicării noului Cod Fiscal, însă se va plasa sub obiectivul stabilit prin tratatul de la Maastricht, de 3% din PIB.
„Deficitul va mai mare decât cel asumat, dar rămâne sub limita de la Maastricht de 3% din PIB. Mesajul pentru partenerii noștri externi este că România este hotărâtă să mențină acest deficit sub 3%”, a explicat Teodorovici, potrivit Agerpres.
Impactul bugetar total în urma aplicării noului Cod Fiscal se va ridica la suma de 12 miliarde de lei, a mai spus ministrul Finanțelor.
Deputații din Comisia pentru buget, finanțe și bănci au aprobat, luni, cu unanimitate de voturi, amendamentul la proiectul de Cod Fiscal privind scăderea la 19% a cotei standard de TVA începând de anul viitor. Inițial, TVA urma să scadă la 20% începând de anul viitor și la 18% din 2018.