Un cutremur cu magnitudinea 6 – 6,5 pe Richter se poate produce oricând în zona Vrancea, susţine Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.
Deşi intensitatea ar putea fi destul de mare, specialiştii transmit că nu e cazul ca românii să intre în panică. Cu toate acestea, revine întrebarea cât de sigure sunt clădirile din marile oraşe, mai ales din Capitală.
De la începutul acestei luni, nu mai puţin de 20 de cutremure s-au produs în zona Vrancea. Dintre acestea, cel mai puternic a avut magnitutinea de 4,2 pe Richter.
„Acum Vrancea toarce. Un seism de 6-6,5 pe Richter se poate produce oricând. (…) Pentru mine un cutremur important este de peste 7 grade pe Richter (…)”, a declarat profesorul Gheorghe Mărmureanu.
Specialiştii în construcţii spun că un seism de 6,5 nu va afecta clădirile din România, şi nici viaţa oamenilor nu este pusă în pericol.
Conform profesorului Lungu, expert în siguranţa structurii clădirilor, discuţiile ar trebui mutate pe teritoriul consolidării clădirilor care să facă faţă unor cutremure cu magnitudini de intensitate peste 7. Dovada este cutremurul din 1986, care nu a provocat mari pagube materiale, iar despre pierderi de vieţi nici nu a putut fi vorba.
„Avem analize care arată că nu poate fi vorba de un cutremur catastrofal în România decât peste mult timp, prin 2040, dar până atunci să trăim noi”, mai spune Mărmureanu.
Solul Capitalei se comportă diferit în caz de cutremur. Conform Institutului de Fizică a Pământului, cele mai expuse zone din oraş sunt Băneasa, Pantelimon, Răzoare-Panduri, Militari şi Drumul Taberei deoarece aici acceleraţia solului în timpul unui seism este mai mare decât în alte zone.
Zona centrală a oraşului e la fel de periculoasă, însă din alt motiv. Aici sunt cele mai multe clădiri cu bulină care ar putea provoca mii de victime în caz de prăbuşire. Potrivit aceleiaşi hărţi, cel mai „ferit” cartier este Berceni, unde acceleraţia solului are cea mai mică valoare.
Cel mai mare cutremur de pământ produs până acum în România a avut loc la 4 martie 1977, când mişcarea de pământ din Vrancea a avut magnitudinea de 7,3 pe scara Richter. Aproape 1.600 de oameni şi-au pierdut viaţa iar 30.000 de locuinţe au fost distruse sau avariate. Pagubele au depăşit atunci 2 miliarde de dolari.