Mihaiela Lucia Cordoş, soţia senatorului Alexandru Cordoş, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă

Mihaiela Lucia Cordoş, soţia senatorului Alexandru Cordoş, a fost trimisă în judecată pentru trafic de influenţă

Procurorii DNA au trimis-o în judecată, în stare de arest la domiciliu, pe soţia senatorului Alexandru Cordoş, pe care o acuză de trafic de influenţă, după ce ar fi primit între 1.000 şi 10.000 de lei de la persoane cărora le-a promis posturi în instituţii publice, informează Mediafax.

Mihaiela Lucia Cordoş, referent în cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj la data faptelor, a fost trimisă în judecată pentru două infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, cu 25 de acte materiale.

În același dosar va fi judecat, în stare de libertate, Tiberiu Constantin Popan, acuzat de cumpărare de influenţă.

În rechizitoriu, procurorii arată că, în cursul anului 2010, Mihaiela Cordoş a primit de la o persoană 500 euro pentru ca, prin influenţa pe care a pretins că o are asupra membrilor comisiilor de corectare/evaluare la concursurile pentru ocuparea posturilor în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, să intervină pe lângă aceştia în scopul obţinerii, pentru respectiva persoană, a unui post de asistentă medicală pe perioadă nedeterminată.

Din 2013 şi până în prezent, arată anchetatorii, Cordoş a pretins şi a primit, de la mai multe persoane, foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 şi 10.000 lei, pentru ca, prin influenţa pe care ea şi soţul său, senatorul Alexandru Cordoş, ar fi avut-o asupra persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Cluj, Inspectoratului Şcolar
Judeţean Cluj şi a altor instituţii publice, să le obţină cumpărătorilor de influenţă posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra unui imobil ce aparţine Mihaielei Cordoş.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`