Marcel Ciolacu: Avem o creștere economică bună datorată măsurilor corecte de sprijin pentru economie și agricultură. Trebuie să se simtă urgent în buzunarele oamenilor care se luptă cu prețurile

Marcel Ciolacu: Avem o creștere economică bună datorată măsurilor corecte de sprijin pentru economie și agricultură. Trebuie să se simtă urgent în buzunarele oamenilor care se luptă cu prețurile
Foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că măsurile de sprijin pentru economie și agricultură au generat o creștere economică bună, dar ea trebuie „să se simtă urgent în buzunarele oamenilor care se luptă cu prețurile”.

Creșterea economică trebuie să se simtă urgent în buzunarele oamenilor care se luptă cu prețurile, spune Marcel Ciolacu (PSD)

„PSD a câștigat alegerile cu un program de guvernare în care am propus scăderea impozitării muncii pentru românii cu venituri mici și cei din clasa medie. Am promis un sistem de deduceri prin care să ajutăm familiile cu copii și să stimulăm investițiile în servicii publice de calitate. Asta vom face la guvernare! Cei care vorbesc despre noi taxe și impozite sunt cei care care vor să își păstreze de fapt privilegiile și luxul pe spatele românilor cinstiți!”, a scris liderul PSD, vineri, pe Facebook.

România, spune Marcel Ciolacu, înregistrează o creștere economică bună.

„Avem o creștere economică bună datorată măsurilor corecte de sprijin pentru economie și agricultură. Dar trebuie ca această creștere să se simtă urgent în buzunarele oamenilor care se luptă cu prețurile!!! Am fost astăzi în Galați și Brăila pentru a le transmite antreprenorilor și fermierilor din zonă că lucrăm deja la un nou pachet de măsuri care să intre în vigoare în a doua parte a anului pentru a opri inflația, pentru a susține investițiile și pentru a sprijini firmele românești”, a adăugat social-democratul.

Cu ocazia vizitelor pe care le-a efectuat vineri în Galați Brăila, președintele Camerei Deputaților a vorbit și despre sistemul de impozitare din România și susține că va fi luată „o decizie corectă pentru români”.

„În acest moment, toată greutatea a picat pe clasa de mijloc şi pe cei cu venituri mici. Trebuie să găsim un echilibru, mai ales că se află la guvernare atât PSD, cât și PNL. Să găsim un echilibru predictibil şi sustenabil pentru viitorul României, pentru viitorul nostru şi al copiilor noştri. Ministrul de Finanţe, deja în 12 zile, dar deja au trecut două zile, va veni în Coaliţie şi va face anumite propuneri, pe urmă cu acele propuneri vorbim cu mediul de afaceri, cu sindicatele, cu IMM-urile, cu antreprenorii, şi după ce închidem tot acest val vom lua o decizie corectă pentru români şi pentru România”, a spus el, citat de Agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
13:24 - MApN: Sistemul PATRIOT aflat în dotarea Regimentului 74 a fost certificat şi va executa serviciul de luptă alături de celelalte capabilităţi ale Forţelor Aeriene
13:23 - Timpii de staționare la granițe se vor reduce cu circa 30 de minute după intrarea în Schengen
13:01 - Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate / Alexandru Rafila: „DSP își face datoria. Acest spital este în subordinea Primăriei Capitalei”
12:51 - Donald Trump despre demisia directorului FBI drept ”o zi extraordinară” pentru SUA
12:38 - Cătălin Predoiu: „Aderarea deplină la Spațiul Schengen este un rezultat pentru cetățenii români care au avut atâta răbdare și au îndurat această așteptare”
12:16 - Trei meserii noi au fost introduse în Clasificarea ocupațiilor din România
12:07 - Președintele Coreei de Sud, Yoon, promite că va „lupta până la capăt” și nu regretă că a declarat legea marțială
11:58 - Marcel Ciolacu, după decizia privind aderarea României la Spațiul Schengen: „Un semnal clar că nu vom accepta vreodată să fim cetățeni de mâna a doua în Europa” (VIDEO)
11:45 - Joi se judecă cererea privind suspendarea documentelor desecretizate ale SRI, SIE, MAI și STS. Călin Georgescu este reclamantul
11:28 - Klaus Iohannis, după decizia Consiliului JAI privind aderarea deplină la Spațiul Schengen: „Direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”